Confidenţialitate


Criza paturilor la ATI: Autoritățile caută în continuare soluții, în timp ce multe spitale au rămas fără locuri libere | AUDIO


Criza paturilor la ATI: Autoritățile caută în continuare soluții, în timp ce multe spitale au rămas fără locuri libere | AUDIO

Autoritățile caută în continuare soluții pentru extinderea numărului de paturi la terapie intensivă pentru bolnavii de COVID, după ce luni în unele orașe, inclusiv în București, nu mai era nici un loc disponibil. În urma ședinței de luni s-au găsit soluții pentru Capitală: suplimentarea cu aproape 50 de paturi.

În urma discuțiilor de luni dintre reprezentanți din Ministerul Sănătății și cei ai spitalelor din București, s-a decis să fie suplimentate 47 de paturi de terapie intensivă pentru adulți, 4 paturi de terapie intensivă neonatală și aproximativ 140 de paturi de terapie intermediară destinate pacienților cu COVID-19.

Luni erau peste 1.200 numărul pacienților cu forme grave de Covid, internați la Terapie Intensivă în țară, iar la Bucuresti nu mai era nici un loc disponibil în nici un spital suport COVID.

Cât privește spitalele de copii, în țară sunt în total 65 de locuri disponibile, iar în Bucuresti sunt doar două unde se internează pacienți testați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2: Victor Gomoiu și Grigore Alexandrescu.

La cel mai mare spital de copii din Bucuresti, din cele 13 locuri disponibile pentru bolnavi COVID, mai erau doar 3 libere în urmă cu câteva ore, dar situația se schimbă de la o oră la alta, precizează purtătorul de cuvânt al spitalului, Raluca Alexandru:

„Noi avem în total 15 paturi, dintre care 5 la terapie intensivă și 8 pe secție, este un compartiment separat. Evoluția paturilor este în dinamică, eu nu pot să vă spun decât la ora respectivă sau la minut. De exemplu, ieri, era la capacitate maximă, acum o oră jumătate mai erau 3 locuri că probabil s-au mai externat, dar până diseară se poate să fie plin.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Intre timp, marți, Ministrul Sănătății caută soluții cu directorii de spitale din țară, pentru a putea interna mai mulți pacienți bolnavi de COVID. Premierul ceruse în weekend extinderea numărului de paturi disponibile la 1.600.

  • Alexandra Stănescu

Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu