Confidenţialitate


CRIZA DIN CRIMEEA – John Kerry merge la Kiev, Vladimir Putin accepta invitatia la dialog facuta de Angela Merkel, China se declara preocupata, iar Turcia cere respectarea integritatii Ucrainei


  • John Kerry se va deplasa marţi la Kiev

Într-un comunicat, Departamentul de Stat a anunţat că secretarul de stat John Kerry se va deplasa marţi în capitala Ucrainei, cu scopul de a-şi arăta sprijinul pentru autorităţile interimare ucrainene.

În acelaşi timp, un oficial american a afirmat că Moscova a încheiat operaţiunea de preluare a controlului asupra Crimeei, o peninsulă din sudul Ucrainei.

  • Angela Merkel: Vladimir Putin acceptă un ‘grup de contact’ pentru începerea unui dialog

Vladimir Putin a acceptat o propunere a cancelarului Angela Merkel privind crearea unui ‘grup de contact’ pentru a ‘începe un dialog’ în privinţa Ucrainei, a anunţat duminică Guvernul german, după o convorbire telefonică a cancelarului german cu preşedintele rus, relatează AFP.

‘Preşedintele Putin a acceptat propunerea cancelarului de a stabili imediat o misiune de anchetă şi un grup de contact, eventual sub conducerea OSCE, pentru începerea unui dialog politic’, potrivit unui comunicat al Guvernului german.

În cursul conversaţiei telefonice, care a avut loc duminică seara, cancelarul german i-a ‘reproşat preşedintelui rus că a încălcat dreptul internaţional prin intervenţia rusă, inacceptabilă, în Crimeea’, potrivit acestui comunicat.

Merkel i-a mai reproşat încălcarea Memorandumului de la Budapesta, adoptat în 1994, în care Rusia s-a angajat să respecte independenţa şi suveranitatea Ucrainei în fontierele existente.

Cancelarul german i-a cerut din nou lui Putin să respecte integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit comunicatului.

Potrivit site-ulului Preşedinţiei Federaţiei Ruse, în cursul discuţiei telefonice, Angela Merkel şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu evoluţia situaţiei în Crimeea.

În schimb, Vladimir Putin a atras atenţia asupra ameninţării prezentate de către forţele ultranaţionaliste ucrainene, ‘care pun în pericol viaţa şi interesele cetăţenilor ruşi şi populaţiei vorbitoare de limbă rusă’ din Ucraina, potrivit unui comunicat al Kremlinului.

  • Preşedintele rus i-a semnalat cancelarului german că ‘măsurile luate de Rusia sunt adecvate’ situaţiei din prezent.

Putin şi Merkel au convenit să continue consultările atât la nivel bilateral, cât şi în format extins în vederea normalizării crizei ucrainene, anunţă Kremlinul.

  • Şeful Forţelor Navale ucrainene, numit de proeuropeni, a trecut în subordinea autorităţilor proruse

Amiralul Denis Berezovski, comandantul Forţelor Navale ucrainene, numit în funcţie de Administraţia proeuropeană de la Kiev, a anunţat duminică seara că se supune ordinelor autorităţilor proruse din Crimeea, relatează AFP, citată de Mediafax.

Amiralul Denis Berezovski a făcut acest anunţ în cursul unei conferinţe de presă organizate la sediul Statului Major al Flotei ruse din Sevastopol.

Amiralul Berezovski a fost numit vineri la comanda Forţelor Navale ucrainene de către preşedintele interimar proeuropean Oleksandr Turcinov.

‘Promit supunere locuitorilor Republicii autonome Crimeea. (…). Promit să mă supun ordinelor comandamentului suprem al Republicii autonome Crimeea’, a declarat amiralul.

Premierul prorus din Crimeea, Serghei Aksionov, a salutat un ‘eveniment istoric’.

‘Amiralul Berezovski se plasează astfel sub ordinele autorităţilor legitime ale Peninsulei Crimeea’, a spus Aksionov, a cărui legitimitate este contestată de autorităţile proeuropene de la Kiev.

  • Ministrul turc de Externe: Regiunea Crimeea trebuie să rămână parte a Ucrainei

Turcia acordă o mare importanţă integrităţii teritoriale şi stabilităţii Ucrainei, afirmă ministrul de Externe de la Ankara, Ahmet Davutoglu, subliniind că regiunea autonomă Crimeea trebuie să rămână parte a Ucrainei.

‘Pentru Turcia, integritatea teritorială a Ucrainei, stabilitatea şi prosperitatea acestei ţări sunt esenţiale. Crimeea are o importanţă deosebită pentru Turcia, datorită prezenţei tătarilor în această regiune şi a patrimoniului cultural turc’, a afirmat Ahmet Davutoğlu.

‘Cea mai mare dorinţă a Turciei este stabilitatea Ucrainei’, a insistat Davutoğlu.

‘Turcia îndeamnă toţi liderii comunităţilor şi grupurilor etnice din Crimeea să unească eforturile pentru stabilitatea şi pacea regională’, a continuat şeful diplomaţiei turce.

  • China îndeamnă părţile implicate în criza din Ucraina să respecte reglementările internaţionale

Ministerul chinez de Externe îndeamnă toate părţile implicate în conflictul din Ucraina să respecte reglementările internaţionale şi să caute o soluţie pentru depăşirea crizei prin dialog şi negocieri.

‘China este foarte preocupată de actuala situaţie din Ucraina’, a declarat Qin Gang, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, referindu-se la riscurile unei intervenţii militare ruse, informează site-ul agenţiei China Nouă.

China respectă principiul neintervenţiei în afacerile interne ale Ucrainei şi susţine independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială ale acestei ţări, a precizat oficialul de la Bejing, îndemnând părţile implicate să iniţieze negocieri pentru depăşirea crizei şi pentru menţinerea păcii în regiune.


Ultimele stiri
Cristian Păun, despre bugetul de stat pentru 2026: Este mai realist și mai prudent decât bugetele pe care le-au făcut…

O nouă dronă, detectată de sistemele MApN în nordul județului Tulcea | Aeronave F-16, ridicate în aer

Președintele Nicușor Dan participă joi și vineri la Consiliul European și Summitul Euro | Întrevedere cu secretarul General…

Garda Națională de Mediu anunță controale în toată țara. Aproape 90% din deșeurile colectate nu sunt reciclate | AUDIO

Tulcea: Mesaj Ro-Alert, transmis populației din nordul județului cu privire la atacurile rusești din apropiere, asupra Ucrainei

A fost inaugurat noul terminal de pasageri al Aeroportului Internațional „Mihail Kogălniceanu”, funcționabil în aceeași curte cu Baza…

Scandal-monstru între deputatul PSD Adrian Câciu și o colegă de la PNL: „Nu aveți drept la replică”. Liberalii…

Modificări în sistemul medical. Ministrul Sănătății: Vor fi trei categorii de gărzi și introducem o noutate | AUDIO

Ministrul Justiției, despre numirile șefilor la marile parchete: Candidații care nu au primit aviz favorabil de la CSM…

Piața Victoriei: economia României, sub șocul războiului din Iran. Invitat este profesorul de economie Cristian Păun