Confidenţialitate


Criza de personal medical în secţiile ATI, răspândită în toată Europa


Criza de personal medical în secţiile ATI, răspândită în toată Europa

Criza de personal medical la secţiile ATI este răspândită în toată Europa. În România, guvernanţii vorbesc numai despre creşterea numărului de paturi.

Soluţia sunt studenţii voluntari, notează Mediafax.

La noi, semnalele de alarmă sunt trase numai de cei care lucrează în sistem şi spun că sunt epuizaţi, după opt luni în secţiile sau spitalele Covid-19. Nu primesc ajutor. Numărul medicilor de Terapie Intensivă a rămas constant din martie şi până acum: 1159 de medici, arată raportul Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă.

Guvernanţii vorbesc numai despre creşterea numărului de paturi, iar pentru criza de personal medical soluţia sunt studenţii voluntari.

Franţa, de exemplu, a făcut cursuri cu 7000 de oameni din primăvară şi până acum: asistente, interni, paramedici. Chiar şi aşa, francezii fac mari eforturi să facă faţă.

Nici în Italia lucrurile nu stau mai bine. Sunt 11.000 de paturi de terapie intensivă, dar numai 5000 de medici.

„Situaţia este mereu la limită. De exemplu, ieri nu am putut primi o femeie la Terapie Intensivă. A trebuit să pun un pat într-o sală de operaţie. Dar nici în situaţia asta nu avem posibilităţi nelimitate. Numărul anesteziştilor şi al asistentelor este limitat. Nu e suficient să avem ventilatoare, avem nevoie de anestezişti şi de asistente ca să aibă grijă de bolnavi”, spune Claudio Zanon, directorul unui spital din Milano.

Robert Guerri este medic infecţionist şi coordonatorul departamentului Covid-19 de la Spitalul del Mar de la Barcelona. Din octombrie are secţia de Terapie Intensivă plină în permanenţă. Şi se confruntă şi el cu lipsa personalului.

„Pe de o parte, angajaţii din sănătate sunt obosiţi, pe de altă parte, numărul celor care lucrează în prima linie este limitat. Toate spitalele sunt în situaţia asta şi toţi fac angajări, e greu de recrutat medici şi asistente. Acest aspect ne limitează capacitatea de a ne extinde în alte spaţii, ca să lucrăm în aceleaşi condiţii ca şi până acum”, povesteşte Guerri.

Speranţa întregii Europe a fost Germania, care a primit pacienţi din Franţa, Italia, Belgia, în primul val al epidemie. Dar acum şi sistemul german se apropie de limită şi nu din cauza paturilor de ATI, ci, la fel, a personalului care să poată trata bolnavii.

Terapia Intensivă este cea mai grea specializare.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează