Confidenţialitate


Criză de avocați în Ialomița


Criză de avocați în Ialomița

Reprezentanții Baroului Ialomița precizează că de doi ani, niciunul dintre candidații care s-au înscris la examenul de admitere în profesie nu au reușit să treacă testarea.

Motivul îl reprezintă slaba pregătire a celor care vor să devină avocați.

În Baroul Ialomița există în momentul de față 90 de avocați, conform corespondentului Europa FM, Mădălin Sofronie.

Ultimii doi s-au angajat cu doi ani în urmă, când au susținut examenul de admitere în profesie.

De atunci și până în prezent niciunul dintre candidații care au participat la această testare nu a reușit să obțină note de trecere.

Potrivit regulamentului, se consideră promovați candidații care reusesc sa cumuleze 70 de puncte la disciplinele Drept Civil, Drept Penal, Drept Procesual Civil sau Drept Procesual Penal.

Anul acesta pentru admiterea în Barou, în Ialomița, s-au înscris cinci candidati, însă niciunul dintre ei nu a reușit să obțină punctajul minim pentru a fi considerat admis.

Lipsa avocatilor are ca efect scaderea sumelor cotizate catre Casa de Asigurari Sociale a Avocatilor, institutie cu regim special unde avocatii sunt obligati isi platesc pensiile si asigurarile de sanatate.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Dozele de vaccin gripal, epuizate în majoritatea farmaciilor | AUDIO

Marşul “Împreună pentru Siguranţa Femeilor!” – sâmbătă, în Bucureşti şi alte oraşe din ţară

Campanie pentru sprijinirea tinerilor cu cancer: în secțiile de pediatrie oncologică, vor fi construite compartimente pentru adulții tineri,…

Atenţionare de călătorie: Franţa – manifestaţii şi acţiuni de protest în marile orașe

Dronă ce evolua pe teritoriul Ucrainei, înspre graniţa cu România, detectată de radarele MApN

Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu

Concluziile Consiliului European de toamnă. Nicușor Dan: Au fost cinci teme de discuție. Despre disputa privind viitorul buget…

Dr. Mihaela Bilic: „Nu există un zahăr mai sănătos decât altul”. De ce trebuie să reducem cantitatea consumată…

USR va vota împotriva învestirii Guvernului Niculescu. Dominic Fritz: „Nu vom gira o nouă guvernare în care românii…

Astra Film Festival începe la Sibiu. Peste 70 de documentare și 200 de evenimente, în programul ediției din…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează