Confidenţialitate


Criză de anestezice în cabinetele stomatologice din toată țara


Criză de anestezice în cabinetele stomatologice din toată țara

Este criză de anestezic în întreaga țară, iar medicii stomatologi se plâng că stocurile sunt pe sfârșite.

Dentiștii fac economii drastice pentru ca serul să le ajungă pentru cazurile în care nu se poate interveni fără anestezic, relatează corespondentul Europa FM, Claudia Toader.

Lipsa substanțelor care elimină durerea și frica de pe scaunul dentistului riscă să-i lase pe stomatologi fără pacienții care au nevoie de intervenţii medicale uşoare.

În această situaţie s-a ajuns din cauza problemelor pe care le au cei doi producători autorizaţi să pună anestezice stomatologice pe piaţa din România.

Este vorba despre o firmă din Germania, care a oprit producţia pentru că îi lipseşte substanţa activă folosită la fabricarea anestezicelor şi de firma din Franţa, care a epuizat deja stocul destinat României.

Aceasta ar urma să livreze o primă tranşă cât de curând, în urma demersurilor făcute de oficialii de la Agenţia Naţională a Medicamentului şi din Ministerul Sănătăţii.

Deocamdată nu se poate estima consumul şi nu se ştie dacă firma franceză va putea sigura necesarul pieţei româneşti.

Între timp, unii medici din ţară au ajuns să cumpere anestezice direct de pe piaţa europeană, pentru care plătesc mai mult decât pe substanţele livrate în România.

Ca să nu-și piardă pacienții, unii medici au ajuns să cumpere soluțiile necesare direct din străinătate, la prețuri mult mai mari.

Oficialii din sănătate spun că au făcut demersurile necesare pentru rezolvarea crizei, dar nu se știe exact când se va întâmpla acest lucru.


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează