Confidenţialitate


Cristiano Ronaldo ar putea continua la Paris Saint-Germain


Cristiano Ronaldo ar putea continua la Paris Saint-Germain

Cristiano Ronaldo va pleca în această vară de la Real Madrid, însă nu va reveni la Manchester United, ci se va transfera la Paris St.Germain, anunță “Sky Sports”.
Specialistul în fotbal spaniol al televiziunii engleze, cunoscutul jurnalist Guillem Balague susține că francezii s-ar fi înțeles deja cu portughezul, iar acum negociază suma de transfer cu echipa madrilenă.
Același jurnalist iberic a anunțat săptămâna trecută că Realul ar vrea să se despartă în această vară de Ronaldo, care a ajuns la 31 de ani și al cărui preț va scădea în mod inevitabil până la expirarea actualului contract, valabil până în 2018.

La PSG, Cristiano Ronaldo ar urma să primească între 20 și 25 de milioane de euro pe sezon, salariu pe care cei de la Real nu au vrut să i-l ofere, deși triplul câștigător al “Balonului de Aur” s-a declarat deseori deranjat de faptul că încasează mai puțin decât rivalul său – Lionel Messi.
Amintim, Paris Saint Germain se va despărți în această vară de Zlatan Ibrahimovici, care și-a confirmat plecarea, fără să precizeze încă unde își va continua cariera.


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează