Confidenţialitate


Cristian Tudor Popescu, despre plecarea celor 6 deputați POT din partid: „It’s goana” | VIDEO 


Cristian Tudor Popescu, despre plecarea celor 6 deputați POT din partid: „It’s goana” | VIDEO 

Gazetarul și scriitorul Cristian Tudor Popescu a fost Cap la Cap cu Cătălin Striblea în emisiunea „România în Direct” la Europa FM.  Votul de duminică, 18 mai, în urma căruia Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale cu 53,6% dintre voturi, a fost „un vot împotriva ceaușismului” – este de părere Cristian Tudor Popescu. Acesta spune că liderul AUR, George Simion, a preluat din discursul lui Donald Trump din timpul campaniei sale electorale expresia „vârsare de sânge”. „Spunea Trump în campanie că, că dacă nu va fi ales el, va fi baie de sânge în America”, a adăugat Cristian Tudor Popescu, după ce George Simion a declarat marți seară că duminică a recunoscut victoria lui Nicușor Dan doar pentru a evita „o vărsare de sânge”. În continuare, gazetarul a făcut referire și la plecarea celor șase deputați POT din partid: „It’s goana”, a spus acesta.

Cristian Tudor Popescu: „Contrar estimărilor mele, 66%, două treimi din votanții PSD au votat Nicuşor Dan. Și numai o treime, Simion”

Cristian Tudor Popescu: „Votul ăsta a fost un vot împotriva ceaușismului”.

Cătălin Striblea: „Da, dar cu prețul unui război. Un război care nu s-a desfășurat până la vărsarea de sânge pe care o evoca domnul Simion. Aseară”.

Cristian Tudor Popescu: „Aseară, da, vărsarea de sânge. Și există un factor important aici, să știți, foarte important. Și anume, votanți PSD. Câți votanți PSD au votat Nicuşor Dan și câți Simion? Contrar estimărilor mele, 66%, două treimi din votanții PSD au votat Nicuşor Dan. Și numai o treime, Simion”.

Cristian Tudor Popescu: „Spunea Trump în campanie că, că dacă nu va fi ales el, va fi baie de sânge în America”

Cristian Tudor Popescu: „Asta eu știu de unde a luat-o – vărsarea de sânge. De la Bloodbath, care este expresia lui Trump. Spunea Trump în campanie că, că dacă nu va fi ales el, va fi baie de sânge în America. Și a luat-o și pe asta de acolo, cum a luat și contestarea, acum, a alegerilor, tot de la modelul lui Trump”.

Cristian Tudor Popescu: „Simion le-a comunicat mult prea clar și apăsat că e vorba de un partid și un candidat legionaro-fascist”

Cătălin Striblea: De ce credeți ca așa?

Cristian Tudor Popescu: „Pentru că Simion le-a comunicat mult prea clar și apăsat că e vorba de un partid și un candidat legionaro-fascist. Și le-a comunicat asta oamenilor de stânga. Totuși, PSD este un partid de stânga. Și i-a speriat”.

Cristian Tudor Popescu: „Ce să caute Simion la Cluj? Eu cred că s-a dus să ia lumină de la Viena. E puțin mai încolo”

Cristian Tudor Popescu: „Ce să caute Simion la Cluj? Clujul, care a votat Nicușor Dan masiv. Și în primul tur și în al doilea. S-a dus să ia lumină de la Cluj? Eu cred că s-a dus să ia lumină de la Viena. E puțin mai încolo”.

Cătălin Striblea: Dar ce-i la Viena?

Cristian Tudor Popescu:El știe că acolo s-a dus și în primul tur. El știe ce-i la Viena”.

Cristian Tudor Popescu: „«It’s goana», nu iguana, dar care se potrivește foarte bine pentru că tocmai a început goana de la partidul POT în alte țări de soare pline”

Șase deputați POT și-au dat miercuri, 21 mai, demisia din grupul parlamentar al partidului şi din această formaţiune. Printre ei, Aurora Simu, care a argumentat că parlamemtarii părăsesc POT, deoarece „direcţia impusă de actuala conducere s-a îndepărtat profund de promisiunile iniţiale”. Șefa POT, Anamaria Gavrilă, a declarat ulterior că cei șase „fug” și că nu au fost niciodată oameni ai partidului și „ai suveranismului”.  Cristian Tudor Popescu a comentat contextul: „E vorba de it’s goana”.

Cristian Tudor Popescu: „E vorba de it’s goana. It’s goana, nu iguana, dar care se potrivește foarte bine pentru că tocmai a început goana de la partidul POT în alte țări de soare pline, că vreo șase inși s-au cărat de acolo”.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Citește și: 6 deputați POT au demisionat din grupul parlamentar al partidului şi din formaţiune: „Direcţia impusă de actuala conducere s-a îndepărtat profund de promisiunile iniţiale”. Reacția șefei POT


Ultimele stiri
Scenariile pentru viitorul Guvern. Adrian Zăbavă, analist politic: „Un guvern minoritar PNL-USR ar avea o viață extrem de…

Copilul de cinci ani dispărut în județul Sibiu, căutat de peste 24 de ore. Zeci de salvatori, drone…

Nicușor Dan și Karol Nawrocki, în ajunul Summitului B9: „Țările noastre își asumă cea mai mare responsabilitate pentru…

PNL și USR își coordonează strategia în Parlament, anunță liderul Senatului. Pe lista de priorități: PNRR, programul SAFE…

Avocatul Poporului a atacat la CCR OUG privind Programul SAFE. Motivele invocate | AUDIO

Festivalurile „Bujori în Matache” și „Bujori în Amzei”, între 15 și 17 mai în București. Vor avea loc…

Contractul pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj se semnează marți la Guvern. Precizările fostului ministru al Sănătății  |…

Knock-out devine partener strategic al Federației Române de Arte Marțiale (P)

Cum asortezi sandalele de damă cu rochii de vară? 5 recomandări (P)

Catering premium Flavours pentru evenimente de networking: cum încurajezi interacțiunea prin meniu (P)