Confidenţialitate


Cristian Tudor Popescu, despre ce le-ar putea spune Patriarhul Daniel celor reticenți la vaccinare


Cristian Tudor Popescu, despre ce le-ar putea spune Patriarhul Daniel celor reticenți la vaccinare

Cristian Tudor Popescu spune, la Piața Victoriei, că, dacă ar ieși Patriarhul Daniel și ar anunța public faptul că s-a vaccinat anti-Covid, ar ajuta foarte mult campania de imunizare a populației:

„Asta e Săptămâna Patimilor, da? În Săptămâna Patimilor, dacă ar ieși Patriarhul Daniel acum și nu trebuie să-și suflece hainele preoțești ca să se vaccineze, este suficient să anunțe Patriarhul că s-a vaccinat, atât. <<Domnule, m-am vaccinat, vaccinul este și el de la Dumnezeu>>.”

Sunt însă fețe bisericești care ajută autoritățile în a-i convinge pe oameni de beneficiile vaccinării, dar niciuna nu are puterea pe care o are cel aflat în fruntea Bisericii Ortodoxe Române, spune gazetarul și scriitorul:

„Printre cei care sunt anti-vaccin, foarte mulți sunt religioși practicanți. Deci, dacă ar da un astfel de semnal, am văzut că Biserica Ortodoxă a dat semnale în sensul susținerii campaniei de vaccinare, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei s-a vaccinat, iar preoții au discutat cu Guvernul să contribuie la îndemnarea cetățenilor pentru a se vaccina, dar dacă ar face-o Patriarhul ar fi, după părerea mea, un efect foarte puternic asupra celor care sunt reticenți la vaccinare.”


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu