Confidenţialitate


Crește numărul cazurilor de gripă, iar fiecare bolnav poate să îmbolnăvească alți doi-trei oameni, spun medicii, care atrag atenția asupra importanței vaccinării  | AUDIO


Crește numărul cazurilor de gripă, iar fiecare bolnav poate să îmbolnăvească alți doi-trei oameni, spun medicii, care atrag atenția asupra importanței vaccinării  | AUDIO

Sursa foto: Shutterstock

Sezonul gripal a debutat mai devreme în România și este mai agresiv decât în anii trecuți. O variantă a virusului gripal A a dus la o creștere rapidă a numărului de îmbolnăviri, a precizat în emisiunea „Deșteptarea” Dr. Sandra Alexiu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov.

Medicul Sandra Alexiu: „Fiecare bolnav poate să îmbolnăvească doi-trei în jurul lui”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Sunt foarte multe cazuri dintr-odată. În mod obișnuit, în fiecare an numărul de cazuri crește foarte mult de la sfârșitul lunii decembrie-începutul lunii ianuarie. Primele cazuri însă au apărut de vreo lună de zile. Am tot avut în cabinet, am testat pacienți. Are un indice de contagiozitate de doi-trei, adică fiecare bolnav poate să îmbolnăvească doi-trei în jurul lui, se împrăștie prin micropicături pe care noi le împrăștiem în jur în momentul în care noi tușim, vorbim, strănutăm”, a precizat medicul Sandra Alexiu.

Printre simptome, dureri musculare și articulare intense și o stare generală care se alterează rapid.

Vârstnicii, copiii, persoanele cu boli cronice sau cele cu o imunitate scăzută sunt mai vulnerabile.

Netratată, gripa poate duce la complicații severe, precum crize de astm, insuficiență cardiacă și respiratorie sau miocardie.

Vaccinul antigripal oferă protecție inclusiv împotriva acestei tulpini, mai spune medicul Sandra Alexiu, care amintește că sezonul de vaccinare nu s-a încheiat.

Medicul Sandra Alexiu: „Sezonul de vaccinare nu se oprește când încep cazurile de gripă”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Vaccinul gripal conține două tulpini de tip A și una de tip B și dintre cele două de tip A, una este acest H3N2 care se răspândește acum și care oferă tabloul ăsta al primelor îmbolnăviri. Sezonul de vaccinare nu se oprește când încep cazurile de gripă. E adevărat că vaccinul, ca să aibă potențialul maxim, trebuie să fie făcut și să ai un interval de două săptămâni după el ca să se facă numărul de anticorpi de care ai nevoie de protecție, dar lucrul ăsta se poate face oricând. Chiar dacă a început sezonul și am uitat sau n-am avut timp sau ne-a fost teamă, nu e niciodată târziu să faci acest vaccin. Pentru că, atenție, sezonul abia începe. Se va sfârși undeva în martie”, a explicat medicul Sandra Alexiu.

Potrivit Institutului Național de Sănătate Publică, în prima săptămână dn luna decembrie au fost raportate 3.018 cazuri de gripă, dublu față de săptămâna precedentă.


Ultimele stiri
Ultimatum dat de președintele Donald Trump Iranului: să redeschidă strâmtoarea Ormuz în 48 de ore, în caz contrar…

Copii de 2 și 3 ani, ținuți legați de calorifer | Mama și iubitul acesteia au fost arestați…

Declarația privind asigurarea libertății de navigație în strâmtoarea Ormuz, semnată și de România | Ce pot face țările…

Proiect: Subvenții de la stat pentru angajarea tinerilor

Proiectul care interzice aducerea de deșeuri în România cu etichetă de haine second-hand, lansat în dezbatere publică

Un autocar plin cu pasageri din Republica Moldova s-a răsturnat în județul Galați. O persoană a murit și…

Hidroelectrica caută director general și director financiar. România a pierdut 12 milioane de euro anul trecut, din cauză…

Beneficii ale postului. Dr. Mihaela Bilic: „Scade inflamația din organism, se reglează tot ce înseamnă metabolism”. Ce spune…

Fotbal: A fost decis lotul care va juca împotriva Turciei în play-off-ul Cupei Mondiale 2026, pe 26 martie…

Sute de germani au mers să vadă operele lui Constantin Brâncuși, expuse la Berlin din martie până în…