Confidenţialitate


Credincioşii romano-catolici şi protestanţi sărbătoresc duminică Paştele


Credincioşii romano-catolici şi protestanţi sărbătoresc duminică Paştele

Credincioşii romano-catolici şi protestanţi sărbătoresc duminică Paştele.

În acest an, Paştele Catolic este sărbătorit pe 31 martie, iar Paştele Ortodox pe 5 mai.

Arhiepiscopul-Mitropolit romano-catolic de Bucureşti, Aurel Percă, afirmă, în Scrisoarea pastorală pentru Solemnitatea Învierii Domnului, că, din păcate, cântarea de bucurie pascală proclamată de Biserică contrastează cu strigătele care provin din atâtea situaţii dureroase, tot mai frecvente în lume şi aproape de noi, precum războaiele, nedreptatea, inegalitatea şi sărăcia.

“Învierea lui Cristos nu este rodul unor speculaţii sau al unei experienţe mistice, ci este un eveniment, un fapt care transcende cu siguranţă istoria, dar care are loc într-un moment precis al istoriei, lăsând asupra ei o amprentă de neşters. Este un semn care continuă să marcheze Biserica, pentru a o conduce prin istorie. (…) Din păcate, însă, cântarea de bucurie, Aleluia pascală pe care Biserica o proclamă astăzi, contrastează încă cu lamentaţiile şi strigătele care provin din atâtea situaţii dureroase care devin tot mai frecvente în lume şi aproape de noi: războaiele, violenţa, corupţia, nedreptatea, nesiguranţa, inegalitatea, marginalizarea şi sărăcia”, a subliniat Mitropolitul, în Scrisoarea pastorală postată pe site-ul Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, notează Agerpres.

Înaltul ierarh, care arată că probleme vor rămâne şi după sărbătoare, îşi exprimă speranţa ca, “după întâlnirea cu Cristos, Domnul răstignit şi înviat”, să fie mai multă lumină, mai multă pace, mai multă speranţă, mai multă bucurie, mai multă bunătate, mai multă răbdare, mai multă interconectare cu semenii, mai multă coresponsabilitate şi solidaritate.

“Vă reînnoiesc salutul meu pascal tuturor, dragi fraţi şi surori, preoţi şi credincioşi consacraţi şi laici, care alcătuiesc această porţiune a poporului lui Dumnezeu aflat în pelerinaj în Arhidieceza de Bucureşti; îi salut şi pe cei care se unesc cu noi în spirit de credinţă prin intermediul mass-media; îi salut pe fraţii şi surorile noastre bolnave, pe emigraţi, pe cei care se află în închisori. Tuturor le spun: ‘Dumnezeu Atotputernic să vă binecuvânteze în această zi solemnă de Paşti şi, având milă de voi, să vă păzească de orice rău’. Cristos a înviat, aleluia, aleluia, aleluia! Paşte fericit!”, a transmis Arhiepiscopul-Mitropolit romano-catolic de Bucureşti, Aurel Percă.

În anii 2010, 2011, 2014 şi 2017, Paştele a fost sărbătorit în aceeaşi zi de toţi creştinii – ortodocşi, romano-catolici, greco-catolici, de evanghelici şi reformaţi, de cultele neoprotestante.

Următorul an când Învierea Domnului va fi sărbătorită în comun va fi în 2025 – la 20 aprilie.


Ultimele stiri
Franța: Cinci companii de lapte praf pentru sugari, anchetate după ce trei copii au murit, iar alți 15…

Două persoane reținute, după ce au agresat o doctoriță de la UPU Târgu Jiu

Modificarea legii privind protecția animalelor a primit aviz favorabil în Senat, după cazul adăpostului de la Suraia |…

Trebuie luate măsuri legislative pentru a apăra personalul medical, transmite Alexandru Rogobete, după cazul de la Târgu Jiu:…

Arad: Mamă și tată vitreg, condamnați la închisoare pentru abuzarea unei fete de 13 ani cu dizabilități |…

Începe Anul Calului de Foc. Astrologii spun că urmează o perioadă plină de optimism și oportunități | AUDIO

Primăria Capitalei va majora chiriile pentru cele peste patru mii de locuințe gestionate de Administrația Fondului Imobiliar. Prețurile…

Giurgiu: Cursuri suspendate în toate unitățile de învățământ din județ, miercuri, din cauza ninsorilor | AUDIO

Sorin Grindeanu, despre măsura care prevede eliminarea normei de hrană: „Nu mai susținem acțiuni de acest fel” |…

Cristian Tudor Popescu, despre situația angajaților Combinatului Siderurgic din Galați: „Ar trebui activat Fondul de garantare”. „Oamenii ăia…