Confidenţialitate


Craiova: Chinezii vor construi un cartier de blocuri


Proiectul cartierului chinezesc, aşa cum este cunoscut întrucât va fi ridicat de o societate din China, prevede construirea a 1819 locuinţe- apartamente cu 2 şi 3 camere dar şi garsoniere, în blocuri cu 4 dar şi cu 10 etaje. Complexul rezidenţial va avea parcare proprie, spaţii comerciale, cabinete medicale şi chiar o grădiniţă. De asemenea vor fi amenajate spaţii de joacă, sală de fitness şi chiar o piscină. De aceste facilităţi vor beneficia toţi cei care vor locui în noul cartier. Preţurile locuinţelor vor fi cuprinse între 22 mii şi 40 mii euro. Până acum, 1200 de persoane au depus cereri pentru a cumpăra aici un apartament sau o garsonieră. Principiul după care vor fi acordate este primul venit, primul servit, iar cei care nu mai deţin o altă locuinţă în proprietate au întâietate. La încheierea precontractului de vânzare-cumpărare, viitorul beneficiar al locuinţei va trebui să plătească un avans de 3.000 de euro, iar restul după terminarea construcţiei. Noul cartier va fi ridicat pe locul unei foste Unităţi Militare care a fost trecută în adminstrarea Primăriei Craiova, prin Hotărâre de Guvern. În prezent se demolează construcţiile existente pe acel amplasament, iar lucrările la noul cartier ar urma să înceapă în maxim două săptămâni. Termenul de finalizare este de doi ani.


Ultimele stiri
MApN: Șase județe din nord-estul țării au fost vizate de alerte aeriene, în urma unei incursiuni cu drone

Posibilă incursiune cu drone la Iași și Neamț, în județe din Moldova. | AUDIO

Reduceri Elis Pavaje de până la 40%: amenajează-ți curtea acum, bucură-te de ea în fiecare anotimp! (P)

Din ce alimente ne putem lua necesarul de apă. Dr. Mihaela Bilic explică rolul fructelor, legumelor și lactatelor…

Marș pentru recunoașterea parteneriatului civil, la București. Organizatorii cer Guvernului un cadru legal pentru cuplurile necăsătorite | AUDIO

CNAS a lansat o secțiune online cu informații despre spitalele care oferă servicii în programe naționale de sănătate…

Comasarea localităților mici ar urma să aibă loc în două etape. Va exista și un referendum, spune ministrul…

11 ani de la incendiul din Colectiv. Centrele pentru mari arși promise de autorități nu sunt încă funcționale.…

Poliția scoțiană anchetează o presupusă vizită a fostului prinț Andrew și a lui Jeffrey Epstein la castelul Balmoral,…

Combinatul Liberty Galați, în atenția Guvernului. Situația acestuia va fi discutată cu sindicatele săptămâna viitoare: „este o prioritate”,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează