COVID-19: SUA depășesc pragul de 100.000 de victime

Noul coronavirus a ucis până acum peste 100.000 de americani, o medie de aproape 900 de decese pe zi, relatează CNN într-o amplă analiză.

Aproape 80% dintre decesele înregistrate în SUA au fost la persoane de peste 65 de ani.

Adulţii în vârstă sunt cei mai vulnerabili în faţa virusului, iar riscul de deces creşte odată cu vârsta.

Aproximativ 59% din totalul deceselor provocate de Covid-19 au fost la persoane de peste 75 de ani, în timp ce 21% s-au înregistrat la persoane cu vârste cuprinse între 65 şi 74 de ani, iar aproximativ 18% la cele între 45 şi 64 de ani. Doar 3% din decese au survenit la americani cu vârste între 18 şi 44 de ani.

Rata de deces din SUA este de 2,6 ori mai mare decât în Marea Britanie, a doua ţară din lume în ceea ce priveşte numărul de morţi provocate de Covid-19. Potrivit Universităţii Johns Hopkins, în Regatul Unit au fost înregistrate până în prezent 36.875 de decese.

CNN scrie de asemenea, că mai mulţi americani au murit de Covid-19 decât în patru dintre cele mai sângeroase războaie din epoca modernă: Vietnam, Coreea, Irak şi Afganistan

Peste 58.000 de americani au murit în Vietnam. Rata de deces provocată de Covid-19 este de 1,7 ori mai mare.

Aproape 37.000 de americani au murit în Coreea. Rata de deces provocată de Covid-19 în SUA este de aproape 3 ori mai mare.

4.431 de americani au murit în Irak. Rata de deces provocată de Covid-19 în SUA este de 22 de ori mai mare.

2.445 de americani au murit în Afganistan. Rata de deces provocată de Covid-19 în SUA este de aproape 40 de ori mai mare.

Estimările arată că până în iunie, mai mulţi americani vor fi murit din cauza noului coronavirus decât în toate cele patru conflicte combinate.

Centrele de îngrijire a bolnavilor au fost cele mai lovite de noul coronavirus, iar 42% dintre cazuri au fost înregistrate aici.

Americanii de culoare negri sunt de două ori mai predispuşi să moară decât albii. Aceştia reprezintă 13% din populaţia a 40 de state americane şi 25% din numărul total al victimelor Covid-19.

„Dacă persoanele de culoare ar fi murit de Covid-19, în acelaşi ritm cu americanii albi, aproximativ 12.000 de americani negri, 1.300 de latino-americani şi 300 de americani asiatici ar fi în viaţă”, se arată într-o analiză realizată de Laboratorului de Cercetare American Public Media (APM).

Amerindienii Navajo au cea mai mare rată de infecţie per capita naţională. Cu o populaţie de 173.667 răspândită în Arizona, New Mexico şi Utah, aceştia au înregistrat 4.002 de cazuri. Această rată de infecţie este mai mare decât în New York şi New Jersey, care raportează 1.806, respectiv 1.668 cazuri la 100.000 de persoane.

În Arizona, rata mortalităţii indigene este de 5 ori mai mare decât rata pentru toate celelalte grupuri, iar în New Mexico, rata mortalităţii indigene este de peste 7 ori mai mare.

Peste 41% din decesele din SUA s-au produs în New York şi New Jersey

Cele două state au înregistrat un număr de 40.279 de decese, conform Universităţii Johns Hopkins.

Epicentrul focarului din SUA este New York City, cel mai populat oraş din Statele Unite cu 8 milioane de rezidenţi.

Atingerea pragului de 100.000 de decese în SUA nu înseamnă nici pe departe încheierea crizei pandemice. Estimările prezic până la 240.000 de decese provocare de Covid-19 în primul val.





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS