Confidenţialitate


COVID-19: Parlamentarii europeni, îngrijoraţi de tentativele de dezinformare


COVID-19: Parlamentarii europeni, îngrijoraţi de tentativele de dezinformare

Deputaţii europeni şi Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, vor dezbate joi ultimul raport al Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE) privind dezinformarea pe subiectul COVID-19, informează site-ul Parlamentului European.

Obiectivul acestui raport, publicat de SEAE la 24 aprilie, este de a furniza o viziune de ansamblu asupra tendinţelor mondiale actuale şi perspectivelor referitoare la activităţile de dezinformare legate de pandemia de COVID-19. Josep Borrell va răspunde la întrebările membrilor Comisiei pentru politică externă a Parlamentului European despre acest raport şi publicarea lui.

“Îmi exprim satisfacţia că Înaltul Reprezentant Josep Borrell a acceptat să discute personal cu deputaţii comisiei pentru politică externă şi sper că acest schimb de păreri va fi fructuos”, a declarat preşedintele Comisiei, germanul David McAllister (PPE).

Raportul scoate în evidenţă o explozie a dezinformării şi altor forme de manipulare şi distorsiune legate de pandemia de COVID-19. În pofida consecinţelor potenţial grave pentru sănătatea publică, surse oficiale şi sprijinite de stat emanând de la diverse guverne au continuat să difuzeze pe scară largă naraţiuni conspiraţioniste şi dezinformare, atât în UE, cât şi în vecinătatea acesteia, potrivit documentului.

Într-o rezoluţie adoptată de de PE la 17 aprilie, deputaţii au mai subliniat că dezinformarea privind COVID-19 este o problemă majoră de sănătate publică. UE ar trebui, prin urmare, să stabilească o sursă europeană de informaţii pentru a garanta că toţi cetăţenii au acces la date exacte şi verificate.

Deputaţii au lansat, de asemenea, un apel companiilor de social media să fie proactive în luarea măsurilor necesare stopării dezinformării şi a discursurilor care instigă la ură în cazul subiectelor legate de coronavirus.

Discuţiile vor avea loc în contextul în care în presă au apărut o serie de materiale legate de presupuse presiuni din partea Beijingului în redactarea raportului SEAE.


Ultimele stiri
Dozele de vaccin gripal, epuizate în majoritatea farmaciilor | AUDIO

Marşul “Împreună pentru Siguranţa Femeilor!” – sâmbătă, în Bucureşti şi alte oraşe din ţară

Campanie pentru sprijinirea tinerilor cu cancer: în secțiile de pediatrie oncologică, vor fi construite compartimente pentru adulții tineri,…

Atenţionare de călătorie: Franţa – manifestaţii şi acţiuni de protest în marile orașe

Dronă ce evolua pe teritoriul Ucrainei, înspre graniţa cu România, detectată de radarele MApN

Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu

Concluziile Consiliului European de toamnă. Nicușor Dan: Au fost cinci teme de discuție. Despre disputa privind viitorul buget…

Dr. Mihaela Bilic: „Nu există un zahăr mai sănătos decât altul”. De ce trebuie să reducem cantitatea consumată…

USR va vota împotriva învestirii Guvernului Niculescu. Dominic Fritz: „Nu vom gira o nouă guvernare în care românii…

Astra Film Festival începe la Sibiu. Peste 70 de documentare și 200 de evenimente, în programul ediției din…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează