Confidenţialitate


COVASNA: 14 proiecte pentru modernizarea infrastructurii


COVASNA: 14 proiecte pentru modernizarea infrastructurii

Şapte localităţi din judeţul Covasna vor primi peste 50 milioane de lei, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală lansat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, pentru mai multe proiecte ce vizează modernizarea infrastructurii.

Contractele de finanţare au fost semnate la sfârşitul săptămânii trecute, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Judeţean Covasna.

„Sfântu Gheorghe va primi pentru modernizarea a trei străzi, Întorsura Buzăului – pentru eficientizarea iluminatului public. În comuna Dalnic va fi construită o grădiniţă nouă, în Hăghig se va reabilita dispensarul medical, în Băţanii Mari se vor moderniza străzi şi drumuri locale, în Ozun se va moderniza şcoala din Bicfalău şi vor mai fi primite fonduri pentru asfaltarea drumurilor locale. Comuna Sita Buzăului a semnat cinci contracte de finanţare prin care se vor reabilita şi moderniza cele două şcoli din localitate, va fi extinsă reţeaua de canalizare, se vor moderniza drumuri de interes local şi se va eficientiza iluminatul public”, informează CJ.

Potrivit acestuia, unităţile administrativ-teritoriale din judeţul Covasna au obţinut până acum 437 milioane lei, circa 94 milioane de euro, pentru proiectele depuse spre finanţare prin PNDL.

„Principalele activităţi cuprinse în aceste proiecte se referă la construirea unor noi reţele de apă potabilă şi canalizare, construirea de drumuri judeţene, construirea de şcoli şi grădiniţe, precum şi modernizarea şi reabilitarea unor primării şi cabinete medicale. Această sumă este compusă din: 45 de milioane lei (10 milioane de euro) pentru reabilitarea totală a drumului judeţean Boroşneu Mare-Valea Mare-Întorsura Buzăului, plus 392 milioane lei (84 milioane de euro), bani obţinuţi în cadrul programului PNDL2”, se mai menţionează în comunicat.


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează