Confidenţialitate


Cosmin Contra va fi prezentat vineri la Dinamo


Cosmin Contra va fi prezentat vineri la Dinamo

Cosmin Contra a început deja antrenamentele de pe banca tehnică a lui Dinamo, însă va fi prezentat oficial abia vineri.
El a venit miercuri din Spania, țară în care locuiește în prezent și unde a activat ultima oară, la Alcorcon, până în octombrie anul trecut. Contra a insistat să cunoască mai întâi fotbaliștii din lot, la baza de la Săftica, iar conferința de prezentare va avea loc vineri după prânz.
Amintim, Dinamo s-a despărțit de Ioan Andone după ce a pierdut ambele meciuri jucate de la reluarea campionatului, iar echipa riscă să rateze play-off-ul Ligii 1.

Cosmin Contra, care a evoluat timp de 3 ani în Ștefan cel Mare, a început deja să își folosească relațiile din Europa și ar putea aduce sub comanda lui un fotbalist spaniol, care a evoluat în Primera Division, anunță “Gazeta Sporturilor”. Este vorba de mijlocașul Javi Martinez, în vârstă de 30 de ani, liber de contract, după ce a jucat ultima oară la Granada. Dinamo a mai avut tratative cu jucătorul iberic, care nu a dat până acum un răspuns clar. Javi Martinez a mai trecut și pe la Espanyol Barcelona, Mallorca sau Elche, fiind cotat la un milion și jumătate de euro.

Cosmin Contra va debuta că antrenor al lui Dinamo luni seară, împotriva lui FC Botoșani, în încheierea etapei a 24-a.


Ultimele stiri
Un avion a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, după ce s-a ciocnit cu mai multe păsări în…

Programul de guvernare, depus de Siegfried Mureșan la Parlament: reducerea numărului de parlamentari, eventuala reducere a TVA la…

Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO

UPDATE. Premierul desemnat depune sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare. Lista miniștrilor propuși de PNL, USR și UDMR…

Oradea: Încep înscrierile pentru programul de meditaţii gratuite. 100 de elevi vor beneficia de sprijin | AUDIO

Câți bani intră, în medie, într-o gospodărie din România și pe ce se duc. Venitul mediu în primul…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează