Confidenţialitate


Coronavirus în România: Circulația pe timpul nopții va fi interzisă, iar programul magazinelor se reduce


Coronavirus în România: Circulația pe timpul nopții va fi interzisă, iar programul magazinelor se reduce

Klaus Iohannis a anunțat noi restricții în România, în urma unei ședințe de Guvern în care a fost analizatp evoluție epidemiei COVID-19 în România.

”Măsurile care s-au luat până acum nu mai sunt suficiente. Sunt necesare măsuri în plan național precum școlile să treacă toate în online. Angajații și din public și din privat să treacă la telemuncă peste tot unde este posibil.

Magazinele trebuie să fie închise la ora 21.00. Circulația pe timpul nopții trebuie restricționată. Petrecerile trebuie interzise. Târgurile și piețele trebuie închise. Portul măștii trebuie să devină obligatoriu peste tot în țară indiferent de locuri publice din interior sau din exterior.

Firmele trebuie să își decaleze programul de funcționare.

Vrem să dăm șanse medicilor să trateze cazuri grave în spitale și ne dorim să continue activitățile economice”, a spus Klaus Iohannis, în ședința de Guvern din această seară.

Premierul Ludovic Orban a completat că noile restricții se aplică de luni.

România înregistrează joi un nou record negativ în privința cazurilor COVID-19. Ultimele zile au fost marcate de depășirea numărului de cazuri noi, a pacienților în stare gravă, internați la ATI, dar și al persoanelor care și-au pierdut viața după ce au piedut lupta cu noul coronavirus.

Grupul de Comunicare Strategică a raportat joi, 5 noiembrie, alte 9.714 infecții cu coronavirus și 121 de decese din cauza COVID-19. Numărul pacienților internați la ATI a urcat la 1.014, record, față de 1.001 ieri.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 37.742 de teste.

Este a treia zi la rând cu nou record de cazuri, cu creșteri de aproximativ o mie de cazuri zilnic.

Miercuri, Grupul de Comunicare Strategică a raportat  alte 8.651 de infecții cu coronavirus și 146 de decese din cauza COVID-19, după 36.558  de teste.

Marți, Grupul de Comunicare Strategică anunța alte 7.733  de infecții cu coronavirus și 120 de decese din cauza COVID-19, după  30.439 de teste.

Precedentul record de cazuri (6.546) fusese atins vineri, 30 octombrie, când a fost și a doua zi în care bilanțul zilnic a trecut pragul de șase mii de infecții.


Ultimele stiri
Centrala electrică de la Brazi a fost repornită, însă funcționează la capacitate redusă. Ivan: „Suntem pregătiți pentru a…

România în Direct. Alegerile din București. Cine poate repara orașul?

Secţiile Unite ale Curții Supreme sesizează CCR cu privire la proiectul de lege privind pensiile magistraților

STUDIU: 65% dintre români se așteaptă la cheltuieli mai mari de Crăciun față de anul trecut | AUDIO

Furnizarea apei va fi reluată în județul Prahova în următoarele zile, anunță prefectul județului. DSP a prelevat probe…

Israel a primit aprobarea pentru a participa la ediția din 2026 a concursului Eurovision. Patru televiziuni publice anunță…

Ungaria: Viktor Orban anunță creșterea cu 11% a salariului minim în 2026 | AUDIO

Statele Unite permit tranzacţiile cu benzinăriile Lukoil din afara Rusiei până la sfârşitul lunii aprilie

Neamț: Autocamion cuprins de flăcări în mers, în comuna Pipirig | VIDEO

Diana Buzoianu exclude varianta demisiei după criza apei de la Paltinu: „În acest caz nu există nicio urmă…