Confidenţialitate


Coronavirus în România: Bilanțul urcă la 1.452 de infecții, cu 160 mai multe


Coronavirus în România: Bilanțul urcă la 1.452 de infecții, cu 160 mai multe

Grupul de Comunicare strategică anunță că bilanțul infecțiilor cu coronavirus a crescut cu 160 de ieri până azi, la un total de 1.452.

Dintre acestea, 139 au fost declarate vindecate și externate, astfel: 54 la Timișoara, 55 la București, 16 la Iași, 6 la Craiova, 6 la Constanța și 2 la Cluj.

Creșterea înregistrată în ultimele 24 de ore este însă mai mică față de cea înregistrat în ziua anterioară, de 263.

30 de pacienți au murit, potrivit celui mai recent provizoriu.

Pacienții nou confirmați cu infecție au vârste cuprinse între 13 și 83 de ani.

La Terapie Intensivă, în acest moment, sunt internați 34 de pacienți, dintre care 25 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 7.801 persoane. Alte 131.367 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 19.663 de teste, din care 1.277 în unități medicale private.

Reamintim, astăzi, Klaus Iohannis a declarat că, după ce actuala criză generată de noul coronavirus va trece, autorităţile vor face “o evaluare la sânge” a sistemului sanitar autohton. Șeful statului a subliniat că autorităţile continuă să se pregătească pentru a face faţă înmulțirii cazurilor de COVID-19.


Ultimele stiri
Constanța: Arsenal descoperit de polițiști. Zeci de arme și 16.500 de proiectile, găsite la percheziții | VIDEO

Franța: Sute de școli rămân închise vineri în urma protestelor violente ale elevilor. Guvernul acuză extrema stângă că…

Ilie Bolojan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos | AUDIO

Ucraina va instala adăposturi mobile la toate punctele de frontieră cu România, Moldova și Polonia | AUDIO

România – Polonia, în Liga Națiunilor. Tricolorii caută victoria după două înfrângeri. Hagi: „suntem pregătiți să facem un…

Tulcea: Dronă căzută la Plauru. Echipe ale MApN au fost trimise în zonă

Laura Vicol, noi acuzații în dosarul Nordis. DIICOT extinde urmărirea penală | AUDIO

România așteaptă astăzi evaluarea agenției de rating Standard & Poor’s. Nazare: „Decizii cruciale pentru România nu doar pentru…

PNL nu va merge cu o nouă nominalizare la Cotroceni, spune deputatul Alexandru Muraru. Despre varianta Grindeanu premier:…

Nou record pe piața interbancară. Euro a depășit pragul de 5,35 lei | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează