Confidenţialitate


Coreea de Sud trimite o delegaţie în Nord pentru favorizarea dialogului cu SUA


Coreea de Sud trimite o delegaţie în Nord pentru favorizarea dialogului cu SUA

Preşedintele sud-coreean Moon Jae In i-a numit pe principalul său consilier şi pe şeful serviciilor de informaţii emisari speciali pentru Coreea de Nord pentru vizita pe care o vor efectua săptămâna aceasta la Phenian.

Chung Eui Yong şi Suh Hoon vor pleca pe 5 martie la Phenian pentru două zile de convorbiri.

Este de aşteptat să se concentreze pe reluarea dialogului dintre Coreea de Nord şi Statele Unite ale Americii, a indicat biroul prezidenţial de la Seul.

Din delegaţia de cinci membri face parte şi Chun Hae Sung, ministrul adjunct al unificării.

Pe agenda discuţiilor se vor afla „crearea condiţiilor pentru dialogul Coreea de nord – SUA consacrat denuclearizării Peninsulei coreene şi dezvoltarea relaţiilor dintre Coreea de sud şi Coreea de nord”, a precizat secretarul de presă sud-coreean.

Delegaţii oficiale din Coreea de nord au participat atât la ceremonia de deschidere, cât şi la cea de închidere a recent încheiatei Olimpiade de iarnă de la Pyeongchang, la care au luat parte şi sportivi nord-coreeni.

În timpul dineului anual al presei desfăşurat la Washington, la care a participat în premieră sâmbătă – un eveniment unde glumele şi ironiile abundă de regulă -, preşedintele american Donald Trump a indicat, mai în glumă mai în serios, că SUA se vor întâlni cu Coreea de Nord, dar aceasta trebuie mai întâi să se “denuclearizeze”.

„Ne vom întâlni şi vom vedea dacă se întâmplă ceva pozitiv”, a adăugat el.

Nu se ştie deocamdată dacă Trump a glumit sau chiar sunt iminente convorbiri oficiale între SUA şi Coreea de Nord.

Luna trecută, vicepreşedintele american Mike Pence urma să se întâlnească în Coreea de Sud, în marja Jocurilor Olimice, cu oficiali nord-coreeni, dar aceştia au anulat întâlnirea în ultimul moment.

Coreea de Nord a reiterat că este dispusă să discute cu SUA, dar nu fără nicio condiţie.


Ultimele stiri
STB a depus o nouă solicitare pentru deschiderea procedurii de insolvență. Ciprian Ciucu: „Sper că de data aceasta…

Sprijin financiar pentru crescătorii de porci și bovine, de la 1 septembrie. Măsura urmărește stimularea producției interne |…

A murit miliardarul german Klaus-Michael Kühne, principalul acționar al Lufthansa | AUDIO

Gorj: trafic oprit pe DN 67, în zona localității Bengești, din cauza unui incendiu de vegetație | VIDEO

Voucherele Materna ar putea fi eliminate. Sprijinul financiar pentru femeile însărcinate din București, pe lista măsurilor de reducere…

Administrația Trump intenționează să revoce mii de vize turistice și de afaceri ale celor care ulterior solicită azil…

Temperatura medie a oceanelor a atins un nivel record, pe măsură ce fenomenul El Niño se intensifică

De ce jocurile RPG pe PS5 sunt mai ample ca niciodată (P)

Cum îmbină Fortnite competiția cu creativitatea (P)

Ghidul minimalistului pentru un spațiu de lucru digital curat (P)



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează