Confidenţialitate


Copilul de 9 ani care și-a ucis bunica în primăvară nu merge nici acum la școală – AUDIO


Copilul de 9 ani care și-a ucis bunica în primăvară nu merge nici acum la școală – AUDIO

Deși psihologii care l-au consultat recomandă integrarea în învățământul de masă, iar legea spune că școala este obligatorie până la clasa a 10-a, până acum, mai multe școli au refuzat înscrierea copilului. Părinții au făcut săptămâna trecută o nouă încercare de a-l înscrie, de data aceasta, chiar la școala de circumscripție. Degeaba. După un scenariu deja cunoscut, ceilalți părinți se opun, pentru că se tem pentru copiii lor. Ei vor depune o petiție la Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

Vineri, la școala respectivă a avut loc o ședintă fulger la care au participat părinți ai elevilor din toate clasele. Nu doar cei ai căror copii ar putea fi colegi cu băiatul care și-a ucis bunica! Victor Marin a stat de vorbă cu câțiva părinți.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Desigur, e o situație cu totul și cu totul neobișnuită, dar din nefericire, în România sunt destui copii, cu probleme mult mai puțin grave, care sunt nevoiți să schimbe o școala după alta, tot la presiunea celorlalți părinți și de multe ori, a profesorilor.

În perioada următoare vom vorbi despre aceste cazuri și despre cum statul și societatea le refuză acestor copii, de multe ori cu un IQ mult peste medie, șansa de a duce o viață normală.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează