Confidenţialitate


Control judiciar pentru George Scripcaru


Primarul Braşovului este cercetat pentru abuz în serviciu şi luare de mită într-un dosar privind încheierea unor contracte de energie termică între municipalitate şi mai multe firme.

O parte din banii obţinuţi în mod ilegal ar fi fost utilizaţi, din dispoziţia sa, în campania pentru alegerile locale din 2012, afirmă procurorii.

Primarul  i-ar fi cerut unui om de afaceri cu a cărei firmă primăria a derulat un contract ca, din banii publici primiţi, acesta din urmă să cumpere pixuri, brichete şi aproape 2.000 de pachete cu alimente pentru campania electorală.

George Scripcaru a fost pus sub  control judiciar de  Curtea de Apel Braşov.

Alături de edil, au fost reținuți pentru 24 de ore   Mihai David şi Simina Costan, administratori ai unei societăţi comerciale, acuzaţi de două infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată.

În  același dosar mai e cercetat sub control judiciar  Silviu Călin Pop,  tot administrator de firmă, bănuit de complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată, şi dare de mită.

La perchezițiile făcute, procurorii DNA au găsit, acasă la George Scripcaru, o valiză în care erau 3.000 de euro și 41.000 de lei.

Edilul nu a putut  justifica acești bani , el spunându-le anchetatorilor că în casă are doar 2.700 de lei.

 


Ultimele stiri
Doi angajați ai unei fabrici din Medgidia, răniți în urma unei explozii

Vânt puternic şi ploi în cea mai mare parte a ţării; ninsori la altitudini de peste 2.000 de…

Sibiu: Bărbat reţinut după ce a aruncat în râul Sadu un pui de câine într-un sac legat cu…

Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, începe duminică

Două drone aeriene – doborâte de piloţii militari români deasupra Mării Negre | AUDIO

Dozele de vaccin gripal, epuizate în majoritatea farmaciilor | AUDIO

Marşul “Împreună pentru Siguranţa Femeilor!” – sâmbătă, în Bucureşti şi alte oraşe din ţară

Campanie pentru sprijinirea tinerilor cu cancer: în secțiile de pediatrie oncologică, vor fi construite compartimente pentru adulții tineri,…

Atenţionare de călătorie: Franţa – manifestaţii şi acţiuni de protest în marile orașe

Dronă ce evolua pe teritoriul Ucrainei, înspre graniţa cu România, detectată de radarele MApN



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează