Confidenţialitate


Controale la metroul din București: hidranți nesemnalizați și turnichete care îngreunează evacuarea


Controale la metroul din București: hidranți nesemnalizați și turnichete care îngreunează evacuarea

Pompierii de la ISU Bucureşti au făcut, luni dimineaţă, controale simultane în 50 de staţii de metrou din București în timpul cărora s-au descoperit culoare de evacuare care sunt blocate, hidranţi şi stingătoare nesemnalizate, lumini de siguranţă nefuncţionale şi turnichete modificate care îngreunează evacuarea.

Printre neregulile pe care le-au găsit inspectorii s-au numărat hidranţii şi stingătoarele care, deşi existau, nu erau semnalizate.

De asemenea, turnichetele au modificări pentru limitarea trecerilor frauduloase.

Astfel, pompierii au constatat că, pe sensul de ieşire, au fost montate nişte bare suplimentare astfel încât călătorii să nu poată trece pe lângă turnichete. Aceste adaptări, spun reprezentanţii ISU, îngreunează o evacuare în siguranţă.

În multe dintre staţiile de metrou, luminile de siguranţă lipseau cu desăvârşire, iar în altele erau insuficiente pentru a-i ghida pe călători în situaţia unei urgenţe.

În timpul controlului s-a verificat şi dacă trenurile ajung în staţii la intervalele stabilite şi dacă personalul desemnat pentru asigurarea evacuării cunoaşte ce atribuţii are, nefiind înregistrate nereguli cu privire la aceste aspecte.

ISU Bucureşti-Ilfov a efectuat recunoaşteri şi controale inopinate pentru prevenirea situaţiilor de urgenţă, simultan, la toate staţiile de metrou. Pe timpul verificărilor s-a urmărit modul de respectare a normelor de apărare împotriva incendiilor, modul de realizare a accesului călătorilor la căile de evacuare, existenţa personalului care dirijează fluxul de călători pe direcţiile de evacuare, asigurarea dotării cu mijloace de stingere a incendiilor, asigurarea accesului autospecialelor pentru intervenţie în situaţii de urgenţă”, a declarat căpitanul Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti.

În cadrul controlului s-a verificat şi dacă Metrorex a remediat deficienţele constatate la controalele anterioare.

În luna mai, ISU Bucureşti anunţa că au fost aplicate 11 sancţiuni, dintre care şapte avertismente şi patru amenzi în cuantum de 8.000 de lei.

Atunci, pompierii au descoperit o serie de nereguli, printre care îngreunarea evacuării persoanelor din cauza modificărilor la sistemul de trecere cu turnicheţi, amplasarea, în anumite zone, a unor spaţii comerciale, vitrine, lifturi, uşi de evacuare blocate cu zăvoare, iar la unele uşi, sensul de deschidere se făcea în sens invers evacuării.

 

 


Ultimele stiri
Căpitanul echipei naționale, Nicolae Stanciu, despre meciul cu Turcia din barajul pentru CM 2026: Vom trata meciul ca…

Tot mai mulți arădeni aleg transportul public: „Sunt mai pline din cauza scumpirii motorinei și benzinei”. Cel mai…

DEȘTEPTAREA: Casă pe mare – Sute de oameni s-au înscris deja pentru croaziera de 15 ani

Măsurile pe care Guvernul vrea să le ia pentru a atenua creșterile de prețuri la pompă implică anumite…

Australia și Uniunea Europeană au semnat un acord de comerț liber, după opt ani de negocieri. Care sunt…

Pentagonul restricționează accesul presei. Jurnaliștii vor avea acces în interiorul clădirii doar însoțiți de personal autorizat

Activitatea de gardă, considerată timp de lucru și luată în calcul la stabilirea vechimii în muncă și în…

Columbia: Peste 60 de morți și zeci de răniți după ce un avion militar de tip Hercules s-a…

Apă gratuită în instituții publice, inclusiv în spitale, școli, metrou, aeroporturi și gări, prevede un proiect de lege…

Şedinţă extraordinară de Guvern. Pe agendă – măsuri de protejare a economiei şi populaţiei pe durata crizei carburanţilor