Confidenţialitate


Consum record de electricitate, luni dimineață, în contextul temperaturilor scăzute


Consum record de electricitate, luni dimineață, în contextul temperaturilor scăzute

România a înregistrat în această dimineață un consum record de electricitate pentru ultimul an, aproape 9.500 de MW, valoarea înregistrată la ora 9, notează Economica.net.

Nivelul, în condițiile în care este ger în aproape toată țara.

Au fost temperaturi și de -20 de grade noaptea trecută în centrul țării, iar în sudul țării temperaturile au coborât până la -12 grade.

Principala sursă de generare de energie electrică: hidrocentralele, cu aprope 3.000 MW putere pe oră – urmate de centralele de pe gaze, cele pe cărbune, și de centrala nucleară de la Cernavodă.

A fost cel mai ridicat nivel de consum instantaneu de energie electrică din această iarnă. Totuși, cea mai mare valoarea a fost în iarna lui 2017 – valoarea atunci a fost de aproape 10.000 de MW.


Ultimele stiri
Aeroportul din Arad va fi restructurat. Nu mai are zboruri regulate din 2015 | AUDIO

Rafinăriile Petromidia și Vega revin la capacitate maximă, după finalizarea reviziilor de către Rompetrol | AUDIO

Social-democrații discută ieșirea de la guvernare la întâlniri regionale. Sorin Grindeanu anunță trei scenarii posibile | AUDIO

Cum folosim corect aplicațiile AI: de ce chatbot-urile tind să ne dea dreptate | AUDIO

România trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie 2026. Ce țări europene nu…

România și Slovacia întăresc cooperarea. Ilie Bolojan și Robert Fico au discutat despre legăturile privind infrastructura de energie…

Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…