Constantin Brâncuşi şi poveştile lui de dragoste

Constantin Brâncuşi, născut la Hobiţa pe 19 februarie 1876, fuge de două ori de acasă, prima dată la vârsta de 11 ani, a plecat la Târgu Jiu unde s-a angajat vopsitor de lână într-o boiangerie.

Câteva luni mai târziu, fuge a doua oară de acasă, de data aceasta, mai departe, la Slatina şi la Craiova, unde lucrează ca servitor sau ca spălător de vase în diverse restaurante şi bodegi.

La vârsta de 27 de ani a plecat pe jos la Paris, unde realizează cele mai importante opere ale sale, expune la New York şi întră în lumea colecţionarilor de artă americani.

În 1922 revine de la Paris la Hobiţa, însoţit de o frumoasă irlandeză. A îmbrăcat-o într-o cămaşă oltenească, cusută cu motive populare şi aşa a dus-o până la Paris.

A organizat pentru ea şi un prânz ţărănesc, a întins pe pământ pături ţesute la război, în străchini de pământ a pus castane fierte şi în ulcele de pământ a pus vin.

Atunci când se pune pentru prima dată apa sau vin în ulcele de pământ se aude un sfârâit.

Când irlandeza a întrebat ce se aude, Brâncuşi i-a răspuns că este „glasul pământului, glasul iubirii”.

La plecare i-a dăruit o trăistuţă plină cu străchini şi ulcele şi i-a spus: „să mergi în satul ăla al tău mare, care se numeşte Paris, şi spune-le cum trăiesc prietenii mei la Hobiţa”.

În atelierul din Paris, Brâncuşi avea o masă mică. Îşi invita prietenii să ia loc la ea şi îi servea cu ochiuri, mămăligă, varză murată cu boia de ardei şi ţuică de prună. Pentru prânzurile pe care le oferea invitaţilor săi, a fost denumit de aceştia “Principele ţăran”.

Dacă avea femei invitate în atelier, le lega la ochi cu o eşarfă fină şi le servea cu ceapă verde dată prin brânză grasă şi le zicea: “ronţăiţi şi ghiciţi ce-i”. Acestea se delectau cu preparatul pregătit de Brâncuşi, dar nu reuşeau să ghicească nici măcar atunci când le venea în ajutor cu o gură de ţuică românească.

Apoi, le vorbea în cuvinte pline de duh şi înţelepciune despre limbă şi gust, despre mâini şi pipăit.

Mai avea în atelier un gramofon, istalat într-un stei de piatră şi o colecţie de discuri şi printr-un sistem numai de el ştiut, declanşa muzica.

Dacă era întrebat ce se aude, el răspundea: “Eu am învăţat şi piatra să vibreze”.

În 1932 a cunoscut o pianistă venită la Londra din Australia. Au rămas împreună, iar pe 15 septembrie 1934, aceasta a născut un băiat, John Moore, pe care Brâncuşi l-a văzut doar de două ori. În schimb, a ajutat-o pe mama lui să-l crească.  John Moore a încetat din viață la 11 noiembrie 2016.