Confidenţialitate


CONSTANȚA: Şase pui de delfin, găsiţi morţi pe o plajă din Năvodari


CONSTANȚA: Şase pui de delfin, găsiţi morţi pe o plajă din Năvodari

Şase pui de delfin au fost găsiţi morţi pe o plajă din Năvodari, ei aflându-se în stare de descompunere, iar specialiştii consideră că aceştia au murit după ce au eşuat în plasele pescăreşti

Potrivit unui comunicat al ONG Mare Nostrum, echipa organizaţiei neguvernamentale a fost sesizată, joi după-amiază, de către un constănţean despre faptul că plaja din zona campingului Lebăda, din Năvodari, se află mai mulţi delfini morţi.

Specialiştii s-au deplasat la faţa locului şi au găsit şase pui de delfin, din specia marsuin, aflaţi la o distanţă de 100-200 de metri unul de celălalt şi aflându-se în stare de descompunere.

Echipa ONG Mare Nostrum a stabilit, din primele cercetări, cei şase pui de delfini au murit din cauza plaselor pescăreşti în care aceştia au rămas prinşi şi s-au înecat.

Reprezentanţii  Mare Nostrum trag un semnal de alarmă că marsuinii sunt o specie pe cale de dispariţie.

”Pentru mulţi, poate că aceşti şase delfini eşuaţi nu reprezintă un număr mare, dar pentru noi, cei de la ONG Mare Nostrum, reprezintă o cifră alarmantă, în condiţiile în care marsuinii sunt o specie pe cale de dispariţie în Marea Neagră.

Doar luna aceasta am răspuns la 19 apeluri de urgenţă cu privire la cetacee eşuate, toate fiind cazuri în care nu am mai putut face nimic în afară de a constata cauza decesului. Nu este normal şi noi, singuri, ca şi ONG, fără susţinerea partenerilor sau a comunităţii, nu putem face mult în acest sens”, a afirmat Marian Paiu, coordonator proiect ONG Mare Nostrum.

Reprezentanţii organizației vor ridica din nou acestă problemă în cadrul mesei rotunde a Consiliului Consultativ pentru Marea Neagră, în speranţa că autorităţile abilitate vor lua măsuri în ceea ce priveşte pescuitul în prohibiţie şi utilizarea plaselor pescăreşti.


Ultimele stiri
„De la ignorare la anomie este doar un pas”, spune sociologul Gelu Duminică la Europa FM, în contextul…

Caraș-Severin: Incendiu violent și solidaritate umană în satul Fizeș din Banatul Montan

Statele Unite ale Americii: Stare de urgență în aproape jumătate din teritoriu, din cauza furtunii de zăpadă și…

Crima din Timiș: Doi tineri reținuți pentru trafic de droguri | AUDIO

Danemarca: Capitala Groenlandei, realimentată din nou cu energie electrică, după o pană de curent

ANM: Cod galben de vânt puternic în 11 judeţe, până luni dimineaţă | Cod galben de precipitaţii în…

Vaslui: Doi adolescenţi răniţi, după ce au dat foc unor avelope şi au intrat accidental cu sania în…

Femeie şi copil de un an, salvaţi de poliţişti după o intervenţie într-un caz de violenţă domestică |…

Pentagonul a publicat noua Strategie de Apărare Națională. Statele Unite vor oferi un sprijin „mai limitat” aliaților. Ce…

Constanța: Băiat de 13 ani, bătut cu sălbăticie de un alt minor de aceeași vârstă | AUDIO