Confidenţialitate


Constanţa: Accident între o ambulanță și un taxi | Patru răniți


Constanţa: Accident între o ambulanță și un taxi | Patru răniți

Patru persoane au fost rănite joi, în municipiul Constanţa, în urma unui accident rutier în care au fost implicate o ambulanţă şi un taximetru.

Medicul şi asistenta medicală, cât şi şoferul şi pasagera din taxi, au fost răniți.

Victimele au fost duse la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Ambulanţa se afla în misiune şi transporta la spital un pacient cu insuficienţă respiratorie.

În urma impactului, doctorul aflat în ambulanţă a suferit fracturi ale coastelor, asistenta medicală a fost diagnosticată cu fractură de antebraţ.

De asemenea, pasagera aflată în taximetru a ajuns în comă la spital, cu un traumatism cranio-cerebral grav, iar şoferul taximetrului are un traumatism cranian.

Pentru scoaterea persoanei grav rănite din taxi a fost necesară intervenţia unui echipaj de descarcerare din cadrul ISU Dobrogea.

Reprezentanţii SAJ susțin că în momentul producerii accidentului, ambulanţa avea semnalele în funcţiune.

Martorii spun că accidentul s-a produs după ce taxiul nu a acordat prioritate şi ar fi întors în intersecţie.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul rutier.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează