Confidenţialitate


Consiliul ONU pentru Drepturile Omului acuză Siria că practică o “politică de exterminare” a persoanelor aflate în penitenciare


Mai mulţi deţinuţi au murit după ce au fost bătuţi sau supuşi altor acte de tortură care au loc în închisorile aflate în subordinea Administraţiei Bashar al-Assad, anunţă anchetatori ai Consiliului ONU pentru Drepturile Omului .

Zeci de mii de persoane, inclusiv femei şi copii, zac în condiţii mizerabile în penitenciarele guvernamentale din Siria.

Cel puțin 250 de mii de oameni au murit până acum în coflictul din Siria, în care sunt implicate trei părți: opozanții regimului lui Bashar al Assad, forțele fidele acestuia și luptătorii grupării teroriste Daesh- Statul Islamic așa cum este cunoscută lumii occidentale.


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează