Confidenţialitate


Consiliul Federatiei Ruse a decis: Moscova va trimite trupe în Ucraina


Parlamentarii din Consiliul Federației Ruse s-au pronunțat în favoarea solicitării formulate de liderul de la Kremlin. Vladimir Putin a cerut o intervenţie militară în Ucraina ‘până la normalizarea situaţiei’.

În timpul unei ședințe extraordinare a Camerei Superioare a Parlamentului, unii membri au arătat că ‘în ultimii zece ani, americanii au investit miliarde de dolari pentru a crea aceste forțe care au pus mâna pe Ucraina, iar președintele (Vladimir Putin n.r.) duce acum povara de a rezolva această situație’.

Kievul nu a rămas fără replică. Vitali Kliciko, unul dintre principalii lideri politici proeuropeni de la Kiev, solicită Parlamentului să decreteze mobilizarea generală în contextul ameninţărilor privind o intervenţie militară a Rusiei.

Revenind în Rusia, pe fondul tensiunilor din Ucraina, Parlamentul rus i-a cerut preşedintelui Vladimir Putin retragerea ambasadorului rus din Statele Unite.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează