Confidenţialitate


Consiliul European de iarnă: Crearea rapidă a unei forțe frontaliere și negocieri cu premierul britanic


Consiliul European de iarnă: Crearea rapidă a unei forțe frontaliere și negocieri cu premierul britanic

La Bruxelles – la Consiliul European de iarnă – liderii statelor memebre ale Uniunii Europene au căzut de acord pentru crearea rapidă a unei forțe frontaliere a spațiului comunitar – ca răspuns la criza migrației.

De asemenea, liderii statelor europene sunt pregătiți să ajungă la un compromis cu premierul britanic David Cameron în vederea menținerii Marii Britanii în interiorul Uniunii Europene.



Până la jumătatea anului viitor, statele membre ale Uniunii Europene vor stabili detaliile noii forțe frontaliere. Potrivit președintelui Consiliului European, Donald Tusk, există un deficit al punerii în practică a măsurilor de limitare a fluxului de migranți, iar recâștigarea controlului asupra granițelor este vital.

Europenii vor să-i ajute pe refugiații care provin din zone de conflict și care sunt eligibili pentru azil, spre deosebire de cei care vor să ajungă în Europa din motive econonice.
De cealaltă parte,  liderii europeni s-au declarat optimiști în ceea ce privește rămânerea Marii Britanii în spațiul comunitar. ‘Vestea bună este aceea că există o cale către un acord în februarie’, a spus premierul britanic, recunoscând că negocierile sunt dificile.

Președintele francez, Francios Hollande, a avertizat că principiile cu privire la libera circulație trebuie să fie respectate. ‘Cele mai dificile chestiuni se referă la zona euro și la ajutoarele sociale pentru lucrătorii din UE”
Cancelarul german Angela Merkel a apreciat că cererile Marii Britanii vor fi dificil de satisfăcut, dar a precizat că toate statele comunitare au arătat dorința de a se ajunge la un compromis. ‘

Premierul britanic a promis să organizeze până la finalul lui 2017 un referendum cu privire rămânerea Marii Britanii în interiorul Uniunii Europene. Acesta a propus ca în primii patru ani de la ajungerea pe teritoriul britanic, cetățenii celorlalte state care muncesc în Marea Britanie să nu primească ajutoare sociale.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează