Confidenţialitate


Consiliul Concurenţei a început o analiză a nivelului ROBOR


Consiliul Concurenţei a început o analiză a nivelului ROBOR

Consiliul Concurenţei a declanşat o analiză a nivelului ROBOR din ultima perioadă, având în vedere fluctuaţia indicatorului după apariţia, la finele anului trecut, a Ordonanţei de Urgenţă 114/2018, a declarat, luni, pentru AGERPRES, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

“Avem o analiză pe zona de ROBOR. Ne uităm la ROBOR, nu şi la curs, pentru că au fost dezbateri în spaţiul public şi suntem foarte interesaţi să vedem efectele Ordonanţei 114 (OUG 114/2018)”, a spus Chiriţoiu.

În legătură cu afirmaţiile senatorului ALDE Daniel Zamfir, potrivit căruia Consiliul Concurenţei nu a sancţionat, în 2008, mai multe bănci suspectate că s-ar fi înţeles pentru a manipula nivelul ROBOR, Chiriţoiu a afirmat că investigaţia de la acel moment nu a identificat dovezi în acest sens.

“Recunosc că este o surpriză pentru mine să fac acum, în 2019, o declaraţie despre evenimente din 2008, dar avem de-a face cu o ciocnire între mari actori, între titani, şi atunci mai apar şi ricoşeuri, pagube colaterale, se mai rătăceşte câte un glonţ şi ajungem noi să vorbim de aceste subiecte de acum 11 ani. Procedural, lucrurile au fost în regulă. Investigaţia a fost finalizată, decizia s-a luat conform procedurilor legale, iar ordinul de închidere a investigaţiei există şi se află de ani de zile postat pe site-ul instituţiei. Mă surprinde că se pot lansa atât de uşor acuzaţii fără să faci o minimă verificare, fără să contactezi instituţia sau să verifici site-ul. Ar fi fost foarte simplu ca aceste afirmaţii false să nu fie făcute publice”, a susţinut Chiriţoiu.

Din raţiuni procedurale, acest raport a fost discutat şi cu Comisia Europeană, a adăugat el.

Totodată, Chiriţoiu a amintit şi de o directivă europeană care ar fi trebuit transpusă în legislaţia românească încă de acum trei ani şi care ar fi permis reducerea comisioanelor bancare.

În contextul nivelului ridicat al ROBOR, duminică seară, la Antena 3, consilierul premierului, Darius Vâlcov, a acuzat Consiliul Concurenţei de faptul că tărăgănează investigaţiile.

Întrebat dacă autoritatea de concurenţă poate interveni pentru a stabili cursul de schimb sau nivelul ROBOR, Chiriţoiu a răspuns: “România este o economie de piaţă, cursul şi ROBOR sunt stabilite de piaţă, iar piaţa are un reglementator care este BNR”.


Ultimele stiri
Rafinăriile Petromidia și Vega revin la capacitate maximă după finalizarea reviziilor de către Rompetrol | AUDIO

Social-democrații discută ieșirea de la guvernare la întâlniri regionale. Sorin Grindeanu anunță trei scenarii posibile | AUDIO

Cum folosim corect aplicațiile AI: de ce chatbot-urile tind să ne dea dreptate | AUDIO

România trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie 2026. Ce țări europene nu…

România și Slovacia întăresc cooperarea. Ilie Bolojan și Robert Fico au discutat despre legăturile privind infrastructura de energie…

Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…

OUG pentru carburanți, publicată în Monitorul Oficial. Adaosul la benzină și motorină, plafonat la nivelul mediu din 2025.…