Confidenţialitate


Consiliul Concurentei a amendat 25 de companii, intre care si patru hipermarketuri


Sancţiunile au fost aplicate în cadrul investigaţiei având ca obiect întelegeri pentru fixarea preţurilor între retailerii Metro, Real, Selgros, Mega Image şi furnizorii acestora, în perioada 2005-2009. Printre furnizorii sancționați se numără companiile Albalact, Danone, Delaco, Napolact, Prodlacta, Star Foods, Tymbark sau Zarea.

‘

‘

Consiliul Concurenţei a constatat că preţurile de vânzare la raft nu se stabileau conform regulilor de piaţă prin raportul dintre cerere şi ofertă, ci furnizorul şi retailer-ul stabileau un preț fix sau minim. Această practică conduce la preţuri mai mari pentru consumatorul final, retailerul neputând să scadă preţul sub limita stabilită cu furnizorul.

‘

‘

În ceea ce priveşte promoțiile din magazine, contractele dintre unii retaileri şi furnizori conţineau o clauză care prevedea că, în aceeaşi perioadă, furnizorii nu puteau realiza promoţii simultane în diferite lanţuri de retail, acestea putând doar să alterneze. În acest fel, consumatorul final nu putea avea acces, în acelaşi timp, la promoţii şi implicit la cel mai mic preţ, în magazine concurente.

‘

‘

‘

‘

‘

‘

‘

‘

‘

‘


Ultimele stiri
Mersul la psiholog, la 16 ani, fără acordul părinților. Senatoarea Ruxandra Cibu Deaconu: ar trebui să avem încredere…

Reacție a ministrului Muncii după ce Curtea de Conturi a identificat nereguli la minister în mandatul său și…

SRI și Administrația pentru Securitatea Transporturilor din SUA au semnat un Memorandum pentru securitatea aviației civile

Inundații în Bulgaria și Grecia, după ploile torențiale. Mașini luate de viituri pe insula Rodos | AUDIO

Instalarea noilor prefecți, marcată de controverse. Jurământ prin videoconferință la Vaslui, patrafir pe umerii prefectului la Constanța |…

Covasna: Un bărbat de 45 de ani, atacat de urs în centrul unei localități. Victima a fost operată…

Black Friday 2026: Românii ar cheltui, în medie, 1.200 de lei. Bugetul a crescut cu 100 de lei…

A murit Juan Atkins, unul dintre fondatorii muzicii techno. DJ-ul american avea 64 de ani

Academia Europa FM. Cui cer ajutor tinerii dacă pericolul este acasă? Miza proiectului blocat la Senat

Iași: O tânără de 20 de ani, la un pas să-și piardă vederea după ce a folosit lentile…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează