Confidenţialitate


Congresul extraordinar al PNL, pe 10 aprilie


Congresul extraordinar al PNL, pe 10 aprilie

Congresul extraordinar al PNL, în cadrul căruia va fi ales noul preşedinte al formaţiunii, va avea loc pe 10 aprilie.

Consiliul Naţional al liberalilor a validat, duminică, o propunere în acest sens.

Membrii forului au fost de acord şi cu toate celelalte propuneri referitoare la numărul de delegaţi, precum şi la termenul pentru depunerea moţiunilor, notează Agerpres.

Astfel, a fost menţinută propunerea privind participarea unui număr de 1.300 delegaţi, dintre 617 delegaţi de drept şi 683 delegaţi aleşi.

Termenul pentru depunerea moţiunilor va fi miercuri, ora 18.00, iar dezbaterile în cadrul comitetelor directoare judeţene vor trebui să aibă loc până vineri, ora 22.00.

Un proiect de moţiune va fi acceptat dacă va avea susţinerea a cel puţin zece hotărâri de comitete directoare judeţene.

Comisia de organizare a Congresului va fi condusă de Robert Sighiartău şi îi va avea în componenţă pe Sebastian Bujduveanu, George Tuţă, Florin Roman, Gigel Ştirbu, Diana Băciună, Adrian Cosma, Bogdan Gheorghiu, George Şişcu.

Rămas fără sprijinul majorității liderilor PNL, Florin Cîțu a demisionat, sâmbătă, din funcția de președinte.

Interimatul este asigurat de Gheorghe Flutur.

FOTO: INQUAM / Octav Ganea


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează