Confidenţialitate


Conflict de mentalităţi la birou


Conflict de mentalităţi la birou

Cele mai cerute traininguri companiilor de resurse umane sunt astăzi cele de comunicare între angajați.

Și asta pentru că o nouă generație de angajați, oameni tineri cu alte obiceiuri de muncă au intrat sau sunt pe cale de a intra cu managerii sau colegii lor seniori, trecuți de 35 – 40 de ani.

Explicațiile sunt relativ simple, iar eu o să vă dau doar câteva exemple.

Un tânăr de 20-25 de ani folosește deja de pe la 10 ani telefoanele mobile, conferințele pe internet, mesajele, iar acest mod de comunicare face parte din felul său de a fi.

Un angajat sau un manager de 40 de ani preferă ședințele în care oamenii se privesc în ochi unii pe ceilalți, nu au sentimentul că își controlează subordonații dacă nu îi văd fizic ce fac și, deloc important, rămâne deseori peste program atunci când o urgență o cere.

Spre deosebire de un astfel de manager, mai tinerii angajați refuză de regulă să rămână peste program, urăsc ședințele, considerându-le pierdere de timp și nu înțeleg de ce acestea nu se pot desfășura într-o conferință pe o mesagerie de facebook de exemplu, în timpul în care șeful nu vorbește cu tine, ci cu altul.

Oare cine are dreptate? Care dintre aceste două concepte radical diferite despre organizarea muncii vi se pare mai eficient?

Vă invit să povestiți cum stau lucrurile în firma dumneavoastră, de ce e bun unul sau celălalt dintre modurile de lucru? Stați mult peste program? Dar e mai bine să lucrezi de acasă, decât să stai peste program?

Studiile arată că într-o viață, fiecare persoană activă petrece aproximativ 10.400 de zile la serviciu. Adică 28 de ani! Un serviciu care te face nefericit înseamnă de fapt o viață nefericită, plină de nervi și stres.

https://soundcloud.com/europafmromania/romania-in-direct-conflict-de-mentalitati-la-birou-18-februarie-2016


Ultimele stiri
Statele Unite ar urma să retragă doar 5.000 de soldați din Europa, deși inițial Administrația Trump voia să…

Noi incidente în apele teritoriale române. Alte două nave străine au fost lovite seara trecută de drone aeriene…

Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează