Confidenţialitate


Conducerea PSD dezbate situaţia miniştrilor Shhaideh şi Plumb


Conducerea PSD dezbate situaţia miniştrilor Shhaideh şi Plumb

Social-democraţii se reunesc, luni, în Biroul Permanent Naţional al partidului pentru a discuta situaţia ministrului Dezvoltării, Sevil Shhaideh, totodată vicepremier, şi a ministrului delegat pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb, aflate în vizorul procurorilor anticorupţie în dosarul ‘Belina’.

Ancheta vizează trecerea ilegală a unei părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, care ulterior le-a închiriat unei societăţi comerciale, potrivit DNA.

Sevil Shhaideh, la data faptelor secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), este urmărită penal de procurorii anticorupţie pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

Direcţia Anticorupţie a cerut sesizarea Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Rovana Plumb, fost ministru al Mediului şi Schimbărilor Climatice la data faptei, suspectată fiind de complicitate la abuz în serviciu.

Într-o emisiune tv, referind-se la dosarul ‘Belina’, şeful PSD a acuzat că acţiunea Direcţie Naţionale Anticorupţie este ‘o ficţiune’, ‘un atac violent la adresa Guvernului şi are ca miză distrugerea PSD’.

Liviu Dragnea a negat că ar fi beneficiat în vreun în fel de trecerea suprafeţelor de teren respective de la Consiliul Judeţean Teleorman la firma TelDrum.

‘Mi se pare un atac violent la guvern, pentru că discutăm despre o Hotărâre de Guvern care face parte din categoria celor câteva sute sau chiar mii care au fost adoptate în România, de transfer de proprietate din public la public, pe cinci ani. (…) E un transfer nu către un privat, ci către o instituţie publică, un consiliu judeţean. Nu sunt sigur că nu au mai fost în istorie transferuri de proprietate către o autoritate locală pentru ca acolo să se facă o investiţie privată. Ieri am primit o informaţie că un mare concern doreşte să fac o investiţie uriaşă în România şi are nevoie de 80-100 de hectare. Credeţi că mai poate semna cineva din Guvern un transfer de teren după această poveste?, a spus Liviu Dragnea la Antena 3.

‘Mi se pare un atac violent la guvern, pentru că discutăm despre o Hotărâre de Guvern care face parte din categoria celor câteva sute sau chiar mii care au fost adoptate în România, de transfer de proprietate din public la public, pe cinci ani. (…) E un transfer nu către un privat, ci către o instituţie publică, un consiliu judeţean. Nu sunt sigur că nu au mai fost în istorie transferuri de proprietate către o autoritate locală pentru ca acolo să se facă o investiţie privată. Ieri am primit o informaţie că un mare concern doreşte să fac o investiţie uriaşă în România şi are nevoie de 80-100 de hectare. Credeţi că mai poate semna cineva din Guvern un transfer de teren după această poveste?’, a adăugat Liviu Dragnea.

Liderul PSD a mai susţinut că a primit informaţii conform cărora procurorii DNA ar urma să ajungă şi la fiul său.

Ședința BPN va începe la ora 11.00.

Citește și:


Sevil Shhaideh, urmărită penal în dosarul „Belina”, DNA cere Parlamentului și urmărirea penală a Rovanei Plumb
VERIFICAT DE EUROPA FM: A favorizat sau nu Victor Ponta, prin actele Guvernului, compania Tel Drum?

E. Nicolicea (PSD): „Președintele Iohannis nu o poate suspenda din funcție pe Sevil Shhaideh”


Ultimele stiri
De ce se ferește Nicușor Dan să-l nominalizeze pe Grindeanu premier. Valeriu Turcan: „Ar prelua funcția la 10…

Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO

Aeronava Flydubai, care și-a schimbat direcția de zbor, ar fi fost ținta unui atac terorist. Netanyahu: „Unul dintre…

Giurgiu: șoferii, atenționați asupra mesajelor false privind plata unor amenzi sau tarife de parcare restante | AUDIO

Piața Victoriei. Ce urmează pentru PSD, PNL și USR și care este strategia președintelui Nicușor Dan? Răspunde analistul…

Românii ar putea retrage de la bancomatele oricărei bănci suma dorită | AUDIO

Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, ca urmare a eșecului Cabinetul Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează