Confidenţialitate


Conducerea PSD aprobă componența Guvernului


Conducerea PSD aprobă componența Guvernului

Şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD a început marţi, la ora 14:00, liderii social-democraţi urmând să aprobe componenţa Guvernului Grindeanu, printre noile nume vehiculate în cursul zilei numărându-se Alexandru Răzvan Cuc la Ministerul Transporturilor, Carmen Daniela Dan la MAI, Emanuel Gabriel Botnariu la portofoliul Sănătăţii, precum şi Daniel Chiţoiu la Ministerul Energiei.

De asemenea, potrivit unor surse News.ro, Teodor Meleşcanu ar urma să preia conducerea Ministerului Afacerilor Externe, iar Otilia Sava – Ministerul Apărării Naţionale.

Începând cu ora 15.00 va avea loc o întâlnire a grupurilor parlamentare reunite ale PSD şi ALDE în care fiecare candidat la funcţia de ministru va susţine o scurtă prezentare.

Premierul desemnat, Sorin Grindeanu, a afirmat, săptămâna trecută, că din Cabinetul său vor face parte numai oameni politici care au fost validaţi în Comitetul Executiv al partidului.

“Vorbim de un guvern politic. În cadrul PSD, deciziile se vor lua marţi, în cadrul CEx. Aici nu vorbim de preferinţe şi de prietenii, aici vorbim de responsabilitatea celor două partide, PSD şi ALDE, de a propune oameni politici pe domeniile respective, iar această decizie se va lua politic, în forurile de conducere, marţi”, a precizat Sorin Grindeanu, întrebat despre componenţa Cabinetului său.

Premierul desemnat a subliniat faptul că este vorba despre “un guvern politic, nu un guvern tehnocrat, de oameni care vor trece prin votul CEx în cazul PSD”.

“Fiecare dintre cele două partide vor propune oameni de toată isprava care se vor ţine de programul de guvernare”, a conchis premierului desemnat.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni seară, la România TV, că lista cu miniştrii din Cabinetul Grindeanu este completă, urmând ca ALDE să primească patru ministere, noul Guvernul având în componenţă opt femei din peste 20 de portofolii.

Conform calendarului anunţat de liderul PSD, Liviu Dragnea, şi transmis şi preşedintelui Klaus Iohannis, noul Executiv ar urma să depună jurământul în 4 ianuarie, la ora 19.00, Sorin Grindeanu intenţionând ca prima şedinţă a Guvernului să fie în aceeaşi zi, la ora 21.00

Totodată, marţi, în jurul orei 16.00 – 16.30 premierul desemnat Sorin Grindeanu va depune lista Guvernului şi programul de guvernare la Parlament, iar la ora 17.00 vor fi convocate  Birourile permanente reunite.

Miercuri, 4 ianuarie, miniştrii propuşi vor fi audiaţi în comisiile parlamentare, între orele 8.00 şi 14.00. La ora 15.00, va fi convocat plenul reunit al Parlamentului pentru prezentarea programului de guvernare şi votul de învestitură al Guvernului.


Ultimele stiri
SUA: Opt oameni au murit după prăbușirea unei clădiri în Brooklyn, New York. Cel puțin 16 persoane au…

Noua clinică de terapie intensivă pentru nou-născuți de la Marie Curie, inaugurată după un an de întârziere. Mai…

Inflația a urcat la 6,9% în octombrie. Cele mai mari scumpiri, înregistrate la chirii și combustibili | AUDIO

Dispută PSD-PNL pe tema fondurilor PNRR. Raluca Turcan îi cere lui Sorin Grindeanu să numească jaloanele exacte aflate…

Arad: Captură de peste șase milioane de țigarete de contrabandă. Marfa, în valoare de peste un milion de…

Noi amenințări cu bombă în Franța și Italia. Traficul feroviar din gara Calais a fost dat peste cap…

Salariile au crescut cu 5% într-un an, dar puterea de cumpărare a scăzut cu 1,5% | AUDIO

Neamț: Suspiciune de intoxicare cu spray la un liceu din județ. 22 de copii și un adult au…

Călin Georgescu, trimis în judecată în dosarul în care este acuzat că ar fi înşelat un om de…

Nadia Comăneci împlinește 65 de ani. România marchează în 2026 jumătate de secol de la momentul istoric de…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează