Confidenţialitate


Conducerea PSD analizează înfrângerile electorale de la București


Conducerea PSD analizează înfrângerile electorale de la București

Conducerea centrală a Partidului Social Democrat are programată, vineri, o ședință cu liderii organizaţiei bcureştene a partidului.

În dezbatere vor fi rezultatele recentelor alegeri locale.

“Am anunţat şi ieri că ceea ce fac eu, împreună cu colegii mei, e legat de aceste etape în elaborarea programului de guvernare. Nu particip la toate întâlnirile, dar ştiu că mâine este întâlnirea cu Bucureştiul, fie că vorbim de organizaţia municipală, fie că vorbim de cele de sector”, a declarat prim-vicepreşedintele Sorin Grindeanu.

Întrebat dacă vor fi eliminaţi consilieri de pe lista CGMB, acesta a susținut că nu doreşte “să spună înainte lucruri care se vor discuta”.

“Astăzi, din ce ştiu eu, Marcel Ciolacu, Paul Stănescu şi Vasile Dîncu au avut întâlniri cu organizaţiile din Ardeal şi Banat, iar mâine este programată întâlnirea cu Bucureştiul. Nu spun înainte lucruri pe care le vom discuta, şi n-ar fi corect să le spun înainte. Dar vă asigur că, în momentul în care vom lua o decizie, o vom transmite presei”, a adăugat Sorin Grindeanu.


Ultimele stiri
Mircea Abrudean: Premierului nu îi va fi ușor să conducă un guvern în care două treimi dintre ministere…

Deputatul USR Emanuel Ungureanu, despre cazul bărbatului căruia DIICOT i-a confiscat canabisul, deși îi fusese prescris pentru o…

Grupul parlamentar PACE – Întâi România s-a desființat după demisia a două senatoare. Schimb de replici între Ninel…

WSJ: Atacul cu drone de pe aeroportul din Leipzig ar fi fost ordonat de Vladimir Putin, susțin serviciile…

Ciprian Ciucu rămâne sub control judiciar. Tribunalul București i-a respins contestația | AUDIO

De ce nasul „vede” uneori mai departe decât ochiul? Care e legătură dintre „mirosul de țară”, vreme, sol…

NATO trimite aeronave și drone suplimentare în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor | AUDIO

Piața Victoriei. Invitatul Mădălinei Dobrovolschi este Mircea Abrudean, președintele Senatului României

Iași: Droguri și trafic de minori într-un centru familial din Verșeni. Mai multe fete ar fi fost exploatate…

UE investighează posibila implicare a Rusiei în protestele violente din Franța | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează