Confidenţialitate


Conducerea Parlamentului stabilește calendarul dezbaterii moţiunii de cenzură


Conducerea Parlamentului stabilește calendarul dezbaterii moţiunii de cenzură

 

Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se reunesc în şedinţă marţi, începând cu ora 12.00, pentru a stabili calendarul pentru dezbaterea şi votul la moţiunea de cenzură iniţiată de social-democraţi.

Moţiunea de cenzură intitulată “Guvernul Orban/PNL – privatizarea democraţiei româneşti”, semnată de 208 parlamentari, a fost citită luni în plenul reunit al Parlamentului de deputatul PSD Daniel Suciu, notează Agerpres.

Potrivit Regulamentului Parlamentului, moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult cinci zile de la data depunerii.

Dezbaterea moţiunii de cenzură are loc după trei zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.

Pentru a trece moţiunea de cenzură este nevoie de voturile favorabile a 233 de parlamentari.

Conform Constituţiei, Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege. Guvernul este demis dacă, după asumarea răspunderii, se depune moţiune de cenzură şi aceasta este adoptată. Dacă Executivul nu a fost demis, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat.

Moţiunea social-democraţilor vine după ce, săptămâna trecută, Guvernul Orban şi-a angajat răspunderea pe proiectul privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

 


Ultimele stiri
Social-democrații discută ieșirea de la guvernare la întâlniri regionale. Sorin Grindeanu anunță trei scenarii posibile | AUDIO

Cum folosim corect aplicațiile AI: de ce chatbot-urile tind să ne dea dreptate | AUDIO

România trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie 2026. Ce țări europene nu…

România și Slovacia întăresc cooperarea. Ilie Bolojan și Robert Fico au discutat despre legăturile privind infrastructura de energie…

Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…

OUG pentru carburanți, publicată în Monitorul Oficial. Adaosul la benzină și motorină, plafonat la nivelul mediu din 2025.…

Presa turcă laudă perfomanța jucătorilor săi în urma meciului cu România: „Arda Güler a făcut diferența” | AUDIO