Confidenţialitate


Condamnari definitive in dosarul Posta Romana


Procurorii DNA spun că în cursul anului 2006, fostul director al Poștei Române, Mihail Toader, împreună cu alți doi directori din cadrul companiei – Emanoil Lepădatu și Andrei Marinescu – ar fi încheiat 6 polițe de asigurare pentru angajați în caz de accident, boli profesionale și riscuri de sănătate, în urma cărora Poșta Română a fost păgubită cu peste 4 milioane de euro.

Banii ar fi ajuns în buzunarele acestora și ale unor intermediari, sub formă de comision de intermediere. Administratorii unor firme, Neculai Pintilie, Daniela Moisă, Lucian Beșchea ar fi primit astfel ilegal aproape 7 milioane de lei, la fel și omul de afaceri Maricel Păcuraru. Pentru a ascunde originea ilicită a acestora, banii au fost transferați către diverse persoane fizice sau juridice.

Fostul director al Poștei, Mihail Toader va petrece următorii 4 ani după gratii, fiind condamnat definitiv de Curtea de Apel București pentru abuz în serviciu contra intereselor publice. Aceeași pedeapsă a primit-o și omul de afaceri Maricel Păcuraru, iar ceilalți inculpați au fost condamnați și ei la pedepse cu închisoarea între 3 și 4 ani. Cei 8 trebuie să restituie Poștei Române 4 milioane de euro plus dobândă calculată până la plata efectivă a datoriei.

De menționat că prima instanță, Tribunalul București stabilise pedepse mult mai mari, tot cu executare, pentru cei 8 inculpați.


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria