Confidenţialitate


Concursul “Cel mai urât câine din lume” şi-a desemnat câştigătorul – GALERIE FOTO


Concursul “Cel mai urât câine din lume” şi-a desemnat câştigătorul – GALERIE FOTO

În competiţia “Cel mai urât câine din lume” a fost greu să fie învinsă o corcitură de chihuahua şi câine chinezesc cu creastă, numită Sweepee Rambo.

Sweepee Rambo a câștigat ineditul concurs și anul trecut, reușind o performanță cu care nu mulți prieteni ai animalelor sunt pregătiți să se laude.

Căţeluşa, în vârstă de 17 ani, care nu vede deloc şi nu cântăreşte nici măcar 2 kilograme, a impresionat juriul şi publicul, făcându-se remarcată dintre toţi cei 17 câini înscrişi în competiţie.

Sweepee Rambo a câştigat o sumedenie de bunătăţi şi un trofeu care este la fel de neatractiv ca şi câştigătorul, iar stăpânul ei, Jason Wurtz, a încasat un cec în valoare de 1.500 de dolari .

“Notarea a fost dificilă cu atât de mulţi câini unici, dar am avut încredere că Sweepee Rambo va fi o câştigătoare nemaipomenită.”, a declarat şeful juriului, Brian Sobel.

În timpul competiţiei, câinii merg pe covorul roşu în timp ce sunt prezentaţi publicului şi defilează pe scenă, iar cei trei membri ai juriului acordă puncte în funcţie de personalitatea câinilor, apariţie şi reacţia publicului.

Sweepee Rambo, a Chinese Crested, is presented to judges during the World's Ugliest Dog Competition in Petaluma, California on June 26, 2015. Quasi Modo went on to win first prize as the ugliest dog in the competition. AFP PHOTO/JOSH EDELSON (Photo credit should read Josh Edelson/AFP/Getty Images)

Printre concurenţi s-au mai remarcat şi un câine chinezesc cu creastă, Rascal Deux din Sunnyvale, Himisaboo, câinele care avea unghiile decorate în diferite modele, dar şi un altul care trăgea un pui de somn pe covorul roşu în timpul competiţiei.

cel mai urat caine din lume (9)

Karen Spencer, organizator: „Noi celebrăm spiritul şi imperfecţiunile care fac aceşti câini simpatici şi acceptabili.”

cel mai urat caine din lume (6)

Acest concurs a ajuns deja la ediţia cu numărul 28 şi are loc într-un orăşel din California, la târgul Sonoma Marin.

cel mai urat caine din lume (7)


Ultimele stiri
Siegfried Mureșan: „Îmi doresc sprijinul PSD”. Ce a discutat premierul desemnat cu Nicușor Dan la Cotroceni | VIDEO

Doi cetățeni ruși, trimiși în judecată pentru acte false de cetățenie română | AUDIO

Ministerul Sănătății vrea să stabilească reguli de autorizare a astrologiei medicale, Feng Shui-ului și terapiei holografice | AUDIO

Bacău: Copilul de patru ani dispărut în Dofteana a fost găsit fără viață în albia râului Trotuș |…

Salariul mediu net în România a fost de 5.266 de lei în 2025. Bucureștiul, la peste 7.000 de…

Siegfried Mureșan, despre întrevederea cu Nicușor Dan: „Obiectivul întâlnirii a fost îndeplinit”. „Trecerea acestui guvern în Parlament depinde…

Vaccinul antigripal a ajuns în farmacii. Când este recomandată vaccinarea și cine beneficiază de gratuitate | AUDIO

Premierul desemnat vine la România în Direct. Ce i-a cerut lui Nicușor Dan?

Grecia: Explozie puternică într-un cartier turistic din Atena. Doi oameni au fost răniți, în urma prăbușirii unei clădiri

Ministerul Economiei reduce schema de personal cu peste 100 de posturi. Funcțiile de conducere scad cu 40% |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează