Confidenţialitate


Concluziile controlului MAI: Academia de Poliţie nu are proceduri de verificare a plagiatelor


Concluziile controlului MAI: Academia de Poliţie nu are proceduri de verificare a plagiatelor

Corpul de Control al Ministerului de Interne a finalizat controlul la Academia de Poliție inițiat după dezvăluirile privind încercările de mușamalizare a tezelor de doctorat plagiate.

Concluzia este că au existat astefel de încercări, din partea fostei conduceri a Academiei de Poliție.

Verificarea unei teze dura peste un an şi jumătate şi nu existau proceduri clare de verificare a plagiatelor, spune purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar-şef de Poliţie. Monica Dajbog.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În perioda 2011 – 2018, au existat acuzaţii de plagiat în privinţa a 89 de lucrări de doctorat.

Plagiatele au fost dezvăluite de jurnalista Emilia Şercan. Printre cei acuzaţi că au copiat din alte lucrări pentru teza de doctorat se află şi fostul rector al Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” din București, profesorul universitar Adrian Iacob, care ar fi plagiat circa 70% din teza susținută în 2007 .

În altă ordine de idei, începând de miercuri, noul rector al Academiei de Poliție este Veronica Stoica, asta după ce fostul rector și-a dat demisia, în contextul în care a fost pus sub control judiciar de DNA.

S-a întâmplat în luna mai când procurorii anti-corupție l-au acuzat de instigare la şantaj, în dosarul privind ameninţarea cu moartea a jurnalistei Emilia Şercan.

Și fostul pro-rector al academiei de poliție – și el acuzat în același dosar – și-a dat atunci demisia.


Ultimele stiri
DEȘTEPTAREA: Adio, economisire clasică! Ce este „Soft Saving”, noul trend care îi face pe tineri să renunțe la…

Percheziții de amploare în Brașov și Mureș. Mai multe persoane, suspectate de furt de motorină de pe un…

Donald Trump afirmă că negocierile cu Iranul continuă, dar Casa Albă avertizează că va „dezlănțui infernul” dacă discuțiile…

Depăşirea neregulamentară, cauza accidentului rutier din Neamț, soldat cu moartea a patru oameni | AUDIO

Ordonanța de urgență privind criza carburanților se află joi pe masa Guvernului, în ciuda unui aviz negativ de…

Tulcea: Resturi de dronă s-au prăbușit azi-noapte în afara zonei locuite a satului Parcheș. Echipe specializate ale MApN…

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Managerul ceresc, Peștele Panglică și negocierile cu Allah

Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…

Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…