Confidenţialitate


Companiilor româneşti nu le pasă de stresul angajaţilor


Companiilor româneşti nu le pasă de stresul angajaţilor

Un studiu arată că doar 22% din companiile mari din România alocă bani pentru programe de combatere a stresului extrem la locul de muncă. Deşi, acesta se numără printre afecţiunile cele mai frecvente ale angajaţilor.

“Burnout” este, de fapt, epuizarea la locul de muncă.

Circa 10% dintre angajaţii români au fost afectaţi cel puţin o dată în carieră de acest sindrom, în timp ce 25% s-au aflat în pragul lui – arată studiul făcut de Human Performance Development International.

În România nu prea se vorbeşte despre “burnout”, dar la nivel internaţional – reprezintă o îngrijorare.

Productivitatea unui angajat afectat de burnout scade cu peste 80%.

Cei mai afectaţi sunt angajaţii din bănci şi producţie.

Acolo se pune mare presiune pe atingerea unor cifre şi pe evoluţia continuă.

Cât priveşte vârsta, cei mai expuşi sunt tinerii, între 25-34 ani, care îşi autoimpun un ritm foarte alert, considerând că viaţa lor are sens doar dacă este ocupată.

“Burnout” îi afectează şi pe angajaţii între 35-49 ani, unde apare supra-responsabilizarea, odată cu apariţia copiilor, a ratelor şi a diverselor probleme de sănătate.


Ultimele stiri
România în Direct. Ce l-ați întreba pe Nicușor Dan?

Noi negocieri de pace între Rusia și Ucraina, la Abu Dhabi. SUA spun că au identificat diferențele care…

Bulgaria: 11 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează