Confidenţialitate


Comisiei Europene i se cere să inițieze și în cazul României mecanismul privind statul de drept


Comisiei Europene i se cere să inițieze și în cazul României mecanismul privind statul de drept

Co-președintele Grupului Verzilor din Parlamentul Uniunii Europene, Ska Keller, cere Comisiei Europene să inițieze și în cazul României mecanismul privind statul de drept, anunță cotidianul the Guardian care a intervievat-o pe eurodepută.

Acestă procedură, inițiată deja Poloniei, poate duce la suspendarea dreptului de vot în UE, în baza articolului 7 din Tratatul de funcționare a blocului comunitar.

Mecanismul privind statul de drept este cea mai dură formă de sancționare a unui stat membru în cazul în care se ajunge la concluzia că respectiva țară nu respectă independența sistemului judiciar și guvernanții iau decizii împotriva sistemului judiciar.

Co-președintele Grupului Verzilor din Parlamentul Uniunii Europene, Ska Keller, a declarat acum pentru The Guardian că ”Oamenii din România caută ajutor la Uniunea Europeană, iar sprijinul ar trebui acordat.

“Asistăm la o escaladare a evenimentelor în România și am dori să începem de la bază, cu procedura cea mai simplă”, a spus tânăra eurodeputată.
La începutul anului, Co-președintele Grupului Verzilor din Parlamentul Uniunii Europene a organizat o dezbatere în plenul Parlamentului European, după ce Parlamentul a adoptat noile legi ale Justiției.

Ska Keller declara atunci, într-un interviu acordat Europa FM, că ”românii merită mai mult”.

Pe de altă parte, The Guardian mai scrie că și fostul ministru al Justiției, Monica Macovei, și ea membră a Parlamentului European, a cerut Comisiei Europene să aibă o atitudine mai fermă față de escaladarea situației de la București.


Ultimele stiri
Donald Trump afirmă că negocierile cu Iranul continuă, dar Casa Albă avertizează că va „dezlănțui infernul” dacă discuțiile…

Depăşirea neregulamentară, cauza accidentului rutier din Neamț, soldat cu moartea a patru oameni | AUDIO

Ordonanța de urgență privind criza carburanților se află joi pe masa Guvernului, în ciuda unui aviz negativ de…

Tulcea: Resturi de dronă s-au prăbușit azi-noapte în afara zonei locuite a satului Parcheș. Echipe specializate ale MApN…

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Managerul ceresc, Peștele Panglică și negocierile cu Allah

Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…

Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…

Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care reglementează activitatea lucrătorului casnic. Deputat PNL: Acordă beneficii celor care,…

Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…