Confidenţialitate


Comisie: Gabriel Oprea a plagiat în teza de doctorat


Comisie: Gabriel Oprea a plagiat în teza de doctorat

 

Teza de doctorat a lui Gabriel Oprea se numește “Plângerea prealabilă – perspectiva istorică” și a fost coordonată de fostul senator PSD Ion Neagu. A fost susținută la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, în anul 2000.

Acuzaţiile de plagiat au fost lansate în iulie anul trecut, când jurnalista Emilia Şercan a scris că întreaga lucrare nu conţine niciun citat cu ghilimele, având paragrafe şi pagini întregi copiate dintr-o lucrare similară a coordonatorului său. Sunt preluate citate ample și din lucrările istoricului Nicolae Iorga, tot fără ghilimele.

Acum, Comisia de lucru a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor a analizat sesizarea și a constatat că teza de doctorat a fostului vicepremier nu respectă standardele de etică ale cercetării ştiinţifice.

Raportul a fost trimis Comisiei de ştiinţe juridice a Consiliului de Atestare a Diplomelor. Dacă specialiștii îşi vor însuşi raportul, vor propune retragerea titlului de doctor acordat lui Gabriel Oprea. Fostul vicepremier poate contesta decizia.

De altfel, Oprea a reacționat deja pe Facebook, unde a scris că ”deocamdată, singura informație validă și oficială este hotărârea din 2015 a Consiliului Național de Etică, în care scrie negru pe alb că suspiciunile de plagiat nu se confirmă”.




Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează