Confidenţialitate


Comisia Juridică: Proiect de hotărâre în cazul lui Dan Șova


Senatorii juriști vor formula astăzi un proiect de hotărâre în cazul lui Șova.

Documentul se va referi la modul în care trebuie aplicată decizia CCR prin care a fost declarată neconstituțională Hotărârea Senatului cu privire la rezultatul votului în urma cererii DNA de încuviințare a reținerii preventive a senatorului PSD.

 

Săptămâna trecută, Comisia juridică a analizat motivarea deciziei CCR și deși au fost propuse două variante de lucru, niciuna nu a fost agreată, astfel, ambele puncte de vedere au fost trimise Senatului.

Varianta propusă de liberali vizează reinterpretarea votului dat în cazul Șova, în timp ce propunerea social-democraților prevede reluarea întregii proceduri, chiar și a votului.

Și președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, s-a exprimat, săptămâna trecută, pe marginea acestui subiect. Potrivit acestuia, în situația în care Comisia juridică nu va ajunge la o concluzie, din considerente de cvorum și de majoritate,  plenul Senatului urmează să tranșeze acest caz.

Senatorii juriști se reunesc astăzi în ședință, de la ora 10:30.

 

Acuzațiile DNA

Dosarul de corupţie în care Dan Şova a fost pus sub acuzare are ca punct de pornire sesizările ANAF depuse în 2011. Atunci, ANAF a constatat că atât la Complexul Energetic Rovinari, cât şi la cel din Turceni, au fost încheiate contracte care au prejudiciat statul. Două sesizări au ajuns, astfel, la DNA.

Numele lui Victor Ponta a fost şi el vehiculat în acest dosar.

Ponta ar fi primit de la cabinetul lui Şova bani proveniţi din contractele fostului ministru cu CE Turceni şi CE Rovinari.   Un document al Inspecţiei Judiciare (IJ) a CSM a făcut public în urmă cu câteva luni arăta că Victor Ponta este cercetat în două dosare penale investigate de DNA.

Astfel, potrivit raportului IJ, numele lui Victor Ponta apare într-un dosar referitor la efectuarea de cheltuieli de către persoane cu funcţii de conducere din cadrul Complexului Energetic Rovinari, în perioada 2006 -2011, cu consecinţa prejudicierii patrimoniului societăţii. “Dosarul a fost înregistrat iniţial la Biroul Teritorial Târgu Jiu la 22.07.2011, fiind preluat de Structura Centrală la 04.04.2012”, s-a precizat, în raport.

Cel de-al doilea dosar aflat în faza actelor premergătoare, în care apare numele lui Ponta, se referă la fapte comise de persoane cu funcţii de conducere din cadrul SC Complexul Energetic Turceni, în perioada 2007-2011. “Sesizarea este din oficiu şi aparţine Serviciului Teritorial Craiova din 12.10.2011, dosarul fiind preluat la 04.04.2012 de Structura Centrală”, a menţionat IJ.

Relaţia contractuală dintre casa de avocatură a lui Dan Şova şi Complexul Energetic Rovinari (CER) a început în 2007. Acest contract prevedea servicii de consultanţă juridică pentru încheierea contractelor de finanţare şi execuţie a instalaţiilor de desulfurare aferente grupurilor energetice nr. 3 şi 6 Rovinari, precum şi orice alte servicii de asistenţă juridică solicitate de CER în mai multe domenii.

Acest contract a fost suplimentat cu trei acte adiţionale, astfel că întreaga valoare a lui a ajuns la 1,3 milioane lei.

Consultanţa privea încheierea unei înţelegeri pentru eşalonarea unei datorii a CER către o altă companie de stat. Mai precis, Societatea Comercială pentru Închiderea şi Conservarea Minelor SA (ICM) solicita de la CER 82 de milioane de lei. Procurorii susţin că după ce au analizat documentele au constat că această datorie era una scriptică.

 


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”