Confidenţialitate


Comisia Europeană vrea să înăsprească sistemul de etichetare a cărnii procesate


În tot acest scandal, nu se poate vorbi despre un singur vinovat, ci despre implicarea mai multor reţele internaţionale, a afirmat aseară la Bruxelles ministrul român al agriculturii Daniel Constantin.

La reuniunea ministrilor europeni din domeniu, Daniel Constantin a precizat că mai multe state europene, intre care şi România, intenţionează să vină cu un pachet de măsuri pe care să-l propună Comisiei Europene pentru a imbunatati conditiile de etichetare si de urmarire a produselor.

Pentru moment, industria este constrânsă de reglementarea europeană de a menţiona tipul de carne care intră în preparate, însă nu şi originea acesteia.

Franţa, Germania, Marea Britanie, Austria, Irlanda şi Portugalia au solicitat ca un raport al Comisiei Europene prevăzut pentru sfârşitul anului să fie prezentat înainte de începutul verii.

Scandalul cărnii de cal fals ştampilată ca fiind de vită s-a răspândit rapid în Europa după descoperirea la jumătatea lui ianuarie, în Irlanda şi Marea Britanie, a hamburgerilor conţinând carne de cal.

Numeroase produse gata preparate au fost retrase de pe rafturi în 15 state europene.


Ultimele stiri
Captură importantă la granița României. Polițiștii au descoperit peste o sută de arme într-un camion oprit la punctul…

Premiile Zmeura de Aur 2026: Filmul „War of the Worlds” a obținut cele mai multe „distincții” , inclusiv…

Ministrul Energiei propune declararea unei situații de criză pe piața petrolieră și introducerea temporară a unui preț maximal…

Site-urile web ale Ministerului Afacerilor Externe au fost atacate de hackeri noaptea trecuta. Au fost vizate platformele de…

Mituri despre alimente și obiceiuri considerate nesănătoase. Dr. Mihaela Bilic: „Pentru cei care iubesc masa de seară, să…

Pantalonii purtați de polițiști se rup des, atrage atenția sindicatul Europol: „Sunt buni doar atunci când nu sunt…

Experții care au verificat containerele în care sunt ținute manuscrisele lui George Enescu recomandă ca acestea să fie…

Ministerul Educației a publicat noul profil al directorilor de școală, inspirat de modelul altor țări. Ce tip de…

Statele Unite confirmă moartea tuturor celor șase militari americani care se aflau într-un avion de realimentare, prăbușit în…

Bihor: Angajări în schimbul mitei la două spitale publice din Oradea. Un asistent medical pretindea de la candidați…