Confidenţialitate


Comisariatul ONU pentru refugiați cere Uniunii Europene să intervină în criza refugiaților


Reprezentanța Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați din Europa Centrală cere Uniunii Europene să creeze un sistem prin care imigranții să intre legal în Uniunea Europeană.

Este vorba despre alocarea unor ajutoare financiare care să-i ajute pe sutele de mii de imigranți să nu mai apeleze la rețelele de traficanți.

Intervievat de Anca Grădinaru, purtătorul de cuvânt al Organizației, BABAR BELOCH, avertizează la Europa FM că pe lângă cei 300.000 de refugiați deja intrați în Europa în acest an, alte milioane așteaptă ajutor în țările vecine cu Siria.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Între timp, într-un interviu acordat BBC, comisarul european pentru Migrație,  Dimitris Avramopoulos, amenință că toți cei care nu vor căpăta statutul de refugiat din calea războiului vor fi trimiși în țările de origine.

Oficialul european nu a explicat cum anume vor proceda țările uniunii.

În schimb, el a anunțat că forul comunitar declară război rețelelor de traficanți care în schimbul a mii de euro, îi ajută pe refugiați să ajungă în Europa.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

,,Am hotărât să declarăm război traficanților. Unele dintre aceste bande sunt mai bine echipate și organizate decât statele în care îi trimit pe refugiați,,, a spus Dimitris Avramopoulos.

 


Ultimele stiri
Pedepse mai mari pentru cei care agresează profesorii. Un proiect de lege USR prevede majorarea sancțiunilor cu 25%…

România în Direct. Comasarea comunelor: aveți încredere în reforma PSD? | AUDIO

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează