Confidenţialitate


Comisar UE: Foarte curând, România intră în Schengen, iar vizele pentru SUA dispar


Comisar UE: Foarte curând, România intră în Schengen, iar vizele pentru SUA dispar

România va intra foarte curând în Spaţiul Schengen, iar negocierile pentru ca românii să intre în Statele Unite ale Americii fără viză sunt pe ultima…milă.
Veştile bune vin chiar de la comisarul responsabil pentru migraţie, afaceri interne şi cetăţenie al Uniunii Europene, Dimitris Avramopoulos, aflat la Bucureşti, la reuniunea ministerială UE – SUA a miniştrilor Justiţiei şi Afacerilor Interne.

România aşteaptă de 8 ani să intre în Spaţiul de liberă circulaţie, dar Franţa şi Olanda s-au opus eliminării controalelor la graniţele României cu alte state membre Schengen, mai ales din cauza corupţiei şi a încălcării statului de drept.
Acum, comisarul responsabil pentru migraţie, afaceri interne şi cetăţenie al Uniunii Europene, Dimitris Avramopoulos, spune că până la sfârşitul mandatului actualei Comisii Europene, adică până la 31 octombrie, am putea intra în sfârşit, în Schengen.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

“”Deşi acest aspect nu face parte din discuţiile noastre, aş vrea să transmit un mesaj clar prietenilor noştri români că foarte curând România va deveni membră a spaţiului Schengen. Fiind responsabil din punct de vedere politic pentru aceasta, am lucrat îndeaproape cu autorităţile române. România a îndeplinit toate obligaţiile. Mai sunt câteva aspecte, mai ales tehnice, dar şi practice. Nu suntem foarte departe de această zi. (…) Suntem foarte aproape. Nu e o chestiune de timp, ci de a îndeplini toate detaliile rămase. (…) Acelaşi lucru este valabil şi pentru Bulgaria şi pentru Croaţia”.

Comisarul European vine cu o veste bună şi pentru românii care călătoresc în Statele Unite.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

“În ceea ce priveşte Visa Waiver, lucrăm la acest aspect şi am stabilit o cooperare cu SUA. Cred că nu este departe ziua în care vom realiza acest lucru”.

În ciuda parteneriatului strategic pe care îl au cu Statele Unite, românii au rămas printre puţinii europeni care au nevoie de vize pentru a intra în SUA.
Recent, Uniunea Europeană a avertizat Statele Unite că dacă nu renunţă la această restricţie, atunci şi americanii ar putea avea nevoie pentru a călători în blocul comunitar.


Ultimele stiri
Directorul World Vision România, Mihaela Nabăr, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc…

Premierul Ilie Bolojan, despre moțiunea privind acordul Mercosur: „Sădesc spaime în rândul celor care nu știu nici detaliile…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…