Confidenţialitate


Comandantul militar al SJU Deva: Unitatea medicală iese, duminică, din carantină


Comandantul militar al SJU Deva: Unitatea medicală iese, duminică, din carantină

Comandantul militar al Spitalului Judeţean Deva a anunţat că unitatea medicală va ieşi, duminică, din carantină.

În opinia locotenent-colonelului Constantin Vlase, primul moment dificil va fi când personalul care se află acum izaolt în spital va face schimbul cu personalul care va intra, de luni, în tură.

“Momentan lucrăm, reconfigurăm circuite, strângem pacienţii în locuri bine stabilite pentru eficientizarea şi pentru protecţia personalului care se află carantinat de aproape două săptămâni în această instituţie. Sunt aici, departe de familii. Până în momentul de faţă nu am întâlnit personal medico-sanitar care să fi rupt lupta, aşa cum spunem noi, militarii”, a declarat, joi, comandantul.

Specialist în boli infecţioase, Constantin Vlase este directorul medical al Spitalului Militar de Urgenţă Galaţi.

Ministul Sănătăţii l-a numit temporar la conducerea Spitalul Judeţean Deva, după demisia conducerii unității.


Ultimele stiri
Autoritățile poloneze avertizează asupra unui posibil atentat asupra premierului Donald Tusk. Agenția de Securitate Internă a intrat în…

Noi acuzații aduse Administrației Naționale de Meteorologie: Contracte de milioane de lei, atribuite direct la ANM. | AUDIO

Atac asupra aeroportului internațional din Riad: 12 morți și sute de răniți. ONU susține că a fost încălcat…

Președintele Nicușor Dan, prezent la Centenarul PNȚ. El susține că este importantă reafirmarea democrației | AUDIO

Pelerinaj la Iași: Peste 20 de mii de credincioși așteaptă să se închine la racla Sfintei Parascheva |…

Negocieri în impas privind viitorul buget al Uniunii Europene: Irlanda propune reduceri. Negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul…

Statele Unite vor importa motorină din Rusia. Decizia a fost criticată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski | AUDIO

Achiziții de lux din bugetul ANM: sute de mii de lei pe parfumuri, haine și cosmetice. Ministra Mediului…

Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează