Confidenţialitate


Comandament de vreme rea, la Primăria Capitalei


Comandament de vreme rea, la Primăria Capitalei

În contextul avertizărilor emise de meteorologi, autoritățile bucureștene se reunesc, la ora 9.00, într-un comandament organizat de Primăria Generală, la apelul primarului Gabriela Firea.

Edilul șef a ordonat mobilizate în toate instituțiile din subordine.

Gabriela Firea susține, totuși, că bucureștenii nu au motive de a intra în panică.

‘Trebuie să ne luăm măsuri de precauție, în special în ceea ce privește panourile publicitare. I-am avertizat pe proprietari și pe administratori să fie puse în siguranță. De asemenea, copacii, pentru că de multe ori, la furtuni, aceștia cad, dacă sunt bătrâni sau bolnavi, și – în general – să fie luate toate măsurile de siguranță’, a precizat primarul general.

Gabriela Firea a atras atenţia, totodată, că proprietarii sau administratorii de clădiri au responsabilitatea de a face reparaţii care să prevină eventualele incidente. Marți, vântul a smuls acoperişul fostei fabrici de bere de pe Calea Rahovei şi l-a aruncat pe şinele de tramvai din zonă. Pompierii bucureşteni au lucrat toată ziua pentru a elimina orice pericol.

Primarul general crede că legislaţia ar trebui înăsprită.

Meteorologii au transmis, marţi, o informare potrivit căreia, până joi seara, instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se vor înregistra averse torenţiale, descărcări electrice şi grindină. Cantitatea de precipitaţii poate ajunge la 40 de litri pe metru pătrat, iar rafalele de vânt vor depăşi 60 de kilometri la oră.

Potrivit informării meteorologice, la munte, în Maramureş, nordul Moldovei şi al Transilvaniei, local în Oltenia, Muntenia şi Banat în seara zilei de marţi şi în noaptea de marţi spre miercuri vor fi perioade în care vremea va fi instabilă.

Vor fi averse torenţiale, descărcări electrice şi pe arii restrânse grindină.

Începând de miercuri după-amiază, fenomene specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala în cea mai mare parte a ţării.

”În intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 40 l/mp”, anunţă meteorologii.

Potrivit acestora, în majoritatea regiunilor vor fi intensificări temporare ale vântului, ce vor lua şi aspect de vijelie, cu viteze la rafală ce vor depăşi 50…60 km/h.

https://www.europafm.ro/averse-torentiale-descarcari-electrice-si-grindina-de-marti-seara-pana-joi-la-ora-23-00/

 


Ultimele stiri
Document | Avocata liberală Adriana Georgescu, prinsă în flagrant că lua mită 60.000 de euro, a fost Secretar…

Luni începe prima sesiune parlamentară din an | Se așteaptă asumarea Guvernului pentru reforma administrației publice, dar și…

Un cadavru dezmembrat a fost descoperit lângă orașul Slobozia, anunță polițiștii

Polițiștii au percheziționat cabana unui primar din județul Suceava după ce și-ar fi amenințat partenera, și pe fiica…

Un profesor de matematică din județul Argeș a fost reținut după ce ar fi sărutat o elevă în…

Administrația Prezidențială a publicat lista cadourilor pe care le-a primit Nicușor Dan anul trecut | Cel mai scump…

Un nou lot din dosarele finanțistului american, Jeffrey Epstein, a fost publicat | Donad Trump, Bill Gates și…

Alertă în Maramureș: tot mai multe cazuri de rabie la animale domestice și sălbatice, anunță Direcția Sanitar-Veterinară

Trump: „Timpul se scurge” | Statele Unite presează Iranul să renunțe la programele nucleare, înainte de o eventuală…

Comisia Europeană reclamă România la Curtea Europeană de Justiţie pentru că nu a închis şi reabilitat depozitele de…