Confidenţialitate


Codruţa Kovesi a atacat la Înalta Curte punerea ei sub control judiciar


Codruţa Kovesi a atacat la Înalta Curte punerea ei sub control judiciar

Laura Codruţa Kovesi a contestat vineri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei, decizia Secţiei Speciale de anchetare a magistraţilor prin care este pusă sub control judiciar.

Procurorii au aanunţat de-abia vineri oficial că Laura Codruța Kovesi a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind acuzată de luare de mită, abuz în serviciu (5 fapte) și mărturie mincinoasă. De asemenea, s-a dispus și punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva fostei șefe DNA.

„Procurorii din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva procurorului Kövesi Laura Codruța, delegată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, abuz în serviciu (cinci acte materiale) și mărturie mincinoasă și de asemenea, au dispus luarea măsurii controlului judiciar, pe o durată de 60 zile începând cu data de 28 martie 2019”, arată procurorii Parchetului General, printr-un comunicat de presă.

Laura Codruța Kovesi, fosta procuroare-șefă a DNA, fusese audiată joi timp de aproximativ 6 ore și jumătate la secția specială de anchetare a magistraților.

La ieșirea de la audieri, domnia-sa a spus că are interdicție de a vorbi cu presa despre dosarul în care a fost convocată.

Întrebată în mod repetat dacă a fost inculpată ori pusă sub control judiciar, doamna Kovesi nu a răspuns direct și a invocat proaspăta hotărîre a secției care o cercetează.

Surse apropiate anchetei au declarat că fosta șefă a DNA a fost plasată sub control judiciar și că are calitatea de inculpat.

Între altele, i s-a interzis să părăsească România și să își exercite profesia.


Ultimele stiri
Rusia: Voiau să scoată din țară o bucată de meteorit prezentată drept …ornament de grădină

Turiști în adidași, întorși din drum de către jandarmii montani | VIDEO

Două femei, dintre care una minoră, au fost folosite pentru prostituție. Proxenetul a fost schimbat de cel puțin…

Alunecare de teren la Mina Rovinari, Gorj. Mai multe utilaje au fost acoperite de pământ

Nicușor Dan despre participarea României la prima reuniune a Consiliului pentru Pace, condus de Trump: “Decizia va fi…

Hunedoara: Tânăr reţinut după ce a furat un telefon folosit la monitorizarea unui agresor

Portughezii își aleg președintele

Actorii se pregătesc de proteste. “Decizia ministerului, ca actorii să stea la serviciu 8 ore pe zi, e…

Târgoviște: O adolescentă dată dispărută după ce a plecat de la un centru de plasament

Japonezii au alegeri parlamentare anticipate. Mersul la vot, o provocare: în anumite regiuni zăpada depășește un metru |…