Confidenţialitate


Codrin Ștefănescu și alți social-democrați, vizați de o anchetă DIICOT. Mascații, la sediul SRR


Codrin Ștefănescu și alți social-democrați, vizați de o anchetă DIICOT. Mascații, la sediul SRR

Mai mulți parlamentari și primari social-democrați sunt implicați într-o anchetă a procurorilor DIICOT Caraș-Severin.

Cercetările vizează presiuni care s-ar fi făcut, în timpul guvernării PSD, pentru schimbarea pe criterii politice a unor șefi de instituții publice.

Potrivit unor surse judiciare, procurorii au descins, joi, la sediile mai multor servicii deconcentrate din Caraș-Severin, dar și la sediile centrale ale unor ministere și instituții publice, între care Societatea Națională de Radiodifuziune, condusă de Georgică Severin.

Fost secretar general al PSD, Codrin Ștefănescu a fost citat, vineri, la prânz, la DIICOT Caraș-Severin.

„Eu personal am fost în Caraș de două ori, doar ca secretar general al PSD. O dată după plecarea lui Ion Mocioalcă la Pro România, când am venit în ianuarie anul trecut, în 2019. Am stat o zi și am constituit o echipă interimară de conducere. A doua oară am fost în martie-aprilie, împreună cu Liviu Dragnea și mai mulți colegi din conducerea partidului și miniștri, când au avut loc alegerile interne în PSD Caraș-Severin. Deci eu nu am treabă cu Carașul. Nu știu de ce mă cheamă”, a afirmat, joi, Codrin Ștefănescu, pentru Mediafax.

Potrivit acestuia, procurorii i-au invitat la audieri și pe alți colegi de partid.

Serviciul Comunicare şi Relaţii Publice al Radiodifuziunii susține, într-un mesaj transmis angajaților, că “SRR a pus imediat la dispoziţia DIICOT toate documentele solicitate. În egală măsură, în cadrul procedurii, Preşedintele Director General al SRR stă la dispoziţia organelor de anchetă în vederea justei soluţionări a cauzei. Totodată, SRR a răspuns şi va răspunde întotdeauna cu celeritate tuturor solicitărilor venite din partea autorităţilor şi instituţiilor statului”.

Sindicatul Salariaților din Radio România (SSRR) spune că este la curent cu “atmosfera tensionată și presiunile de la Radio Reșița, dar și numirile in funcție pe delegație, fără concurs, a unor persoane obediente conducerii, fără criterii profesionale. Aceste anomalii instituționale au fost sesizate atât Consiliului de Administrație, cât și Comisiilor de Cultura ale Parlamentului de către sindicat, alături de Federația Națională CulturMedia și Cartel Alfa. SSRR a luat act cu îngrijorare de evenimentele care pot afecta imaginea instituției și solicită demiterea președintelui director general și suspendarea din funcții a celor anchetați, până la soluționarea dosarului”.


Ultimele stiri
1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”

Nicușor Dan anunță blocaj în rezolvarea crizei politice, după discuțiile cu liderii fostei coaliții: „De marţi până azi,…